Cazul a fost relatat marţi seară, într-o postare pe contul de Facebook al Serviciului Public Salvamont Argeş: „Apel direct, astăzi... o voce feminină, plăcută, vioaie. 'Am urcat ieri pe Negoiu, prin Strunga Dracului. (...) La coborâre, am scăpat telefonul pe un vâlcel lateral' Ei, şi? îmi zic... 'Care ar fi şansele să îl recuperez? Ştiţi, am informatii foarte importante pentru mine în acel telefon!'. Nu-mi vine să cred... 'Zero, niciuna!' zic eu. 'Da, dar să ştiţi ca i-am găsit carcasa, deci e pe acolo!'. 'Îmi pare rău, noi salvăm oameni, nu căutăm telefoane (...)'. 'Nici dacă plătesc?'. 'Puteţi plăti un ghid montan ca să vă însoţească până acolo. Noi nu căutăm telefoane contra cost...'. Vizibil dezamăgită, uşor enervată, mă salută şi închide".
Salvamontiştii îi sfătuiesc pe turişti să apeleze numerele de urgenţă doar în cazul unor urgenţe reale, potrivit Agerpres.
„Morala: dacă derapaţi cu autoturismul, dar nu sunteţi răniţi, dacă vă pierdeţi telefonul, dacă pică netul la cabană, vă rugăm să nu apelaţi Salvamont. Aţi putea bloca linia pentru o alarmă reală”, se arată în postare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News