Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Noi RESTRICȚII adoptate în București: Supermarketurile, piețele și terasele se ÎNCHID mai devreme
WhatsApp
Au intrat în vigoare noi restricții în București. Mai exact, este vorba de Sectorul 5, acolo unde supermarketurile și piețele vor funcționa după un program restrâns. 

Primăria Sectorului 5 reduce programul mall-urilor, al magazinelor și al teraselor. Modificările vor intra în vigoare joi și vor fi luate pentru a preveni intrarea în carantină a orașului.

Primăria Sectorului 5 a dispus mai multe măsuri, pentru a limita răspândirea COVID-19 și pentru a preveni impunerea carantinei totale în Capitală. Noul program a fost anunțat de reprezentanții Primăriei.

„Începând de mâine, 25 martie 2021 și până în 11 aprilie 2021 să se reducă programul agenților economici de pe raza sectorului, după cum urmează: LUNI – VINERI - mall-urile, hypermarketurile, supermarketurile, terasele, service-urile auto, spălătoriile etc. vor fi deschise între orele 07.00 – 19.00. SÂMBĂTĂ – DUMINICĂ - mall-urile, hypermarketurile, supermarketurile, terasele, service-urile auto, spălătoriile etc. vor fi deschise între orele 07.00 – 15.00”, a anunțat, pe Facebook, primarul Cristian Popescu Piedone.

Farmaciile nu vor fi afectate

 

Programul farmaciilor nu va fi afectat. Acestea vor funcționa după programul normal, iar farmaciile non-stop vor avea în continuare program 24 din 24. Piețele, însă, vor avea și ele program modificat.

„Programul piețelor agroalimentare de pe raza Sectorului 5 se va modifica după cum urmează: LUNI – VINERI – 07.00 – 17.00. SÂMBĂTĂ – DUMINICĂ – 07.00 – 15.00. Locurile de joacă vor rămâne deschise zilnic până la ora 19.00”, a mai spus primarul Popescu Piedone.

Poliția Locală a Sectorului 5 va efectua verificări pe raza sectorului pentru a se asigura că agenții economici respectă măsurile incluse în dispoziția emisă de primar. Cei care nu vor duce la îndeplinire normele impuse prin această dispoziție vor avea autorizație de funcționare suspendată și vor fi sancționați conform legii.

❗️PRIMĂRIA SECTORULUI 5 IA UNELE MĂSURI PENTRU A PREVENI CARANTINAREA TOTALĂ În urma întâlnirii pe care Primarul...

Posted by Primaria Sectorului 5 on Wednesday, March 24, 2021

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel