Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Nina Ghiță: Probleme importante ale românilor din Diaspora, discutate la Convenția Românilor de Pretudindeni
WhatsApp
Nina Ghiță, reprezentată a românilor din Grecia, a explicat problemele abordate în cadrul Convenției Românilor de Pretutindeni, organizată pe 24 ianuarie la Parlamentul României. 

"Ieri, 24.01.2020, zi simbolică pentru România, în cadrul Convenției Românilor de Pretutindeni, organizată de Parlamentul României, s-au dezbătut probleme legate de noi.

Problemele abordate de mine cât și de colegii din diaspora, împărțindu-ne puțin pe subiecte în prezentările noastre pentru economia timpului, au fost:

1. Modificarea legii electorale la parametrii realității actuale. Ca un stat de drept care se respectă, România nu poate avea 18 minorități naționale cărora, la 17 dintre acestea li se oferă, din oficiu, câte un deputat in Parlament și UDMR-lui, a optsprezecea minoritate, să beneficieze de 30 de parlamentari (21 deputați + 9 senatori), deci un total de 47 de parlamentari ai minorităților naționale, raportați la o populație de aproximativ 2 milioane de locuitori ai României și Diasporei, raportată undeva la 6 milioane de locuitori în afara granițelor țării, doar ȘASE (șase) - 4 deputați și 2 senatori.

Evident, punctul meu de vedere este că sunt insuficienți pentru Diaspora și se impune mărirea numărului acestora. Nu neapărat raportat la număr dar ținut cont de acesta și de răspândirea teritorială in străinătate a romanilor (pe zone).

2. Nerespectarea de către Parlamentul României a Legii 299 din 2007 (cu modificările ulterioare) privind organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni, un for apartidic și apolitic al românilor din afara granițelor țării. Din punctul meu de vedere, acest for ar completa perfect eficiența parlamentarilor de diaspora, cu condiția ca membrii acestuia să fie persoane din diaspora, cu experiență în toate domeniile de activitate (juridic, medical, muncii, etc.) și cu o structură bine stabilită printr-o metodologie elaborată. Astfel, experiența acestora coroborată cu identificarea tuturor problemelor cu care se confruntă diaspora, integrarea și recunoașterea profesională a acestora în statele unde sunt rezidenți, ar putea duce la o reprezentativitate cât mai eficientă a românilor și în raport cu statele unde sunt stabiliți.

3. Problema înființării de filiale ale partidelor politice din România în alte țări. Un fapt ilegal, interzis de Constituția statelor unde suntem stabiliți și o insultă adusă ospitalității statelor respective.

4. Problema domiciliului, conform legislației în vigoare, și dreptul de a candida sau nu. Se pare că respectarea legii și declararea domiciliului in străinătate este "penalizata" de statul român și este încurajat falsul în declarații. Astfel, cetățeni romani care nu au mai vizitat România, nu mai au nicio legătură cu țara și nici nu-i interesează să mai aibă, au în posesie cărți de identitate cu domiciliul în România. Specific aici că renunțarea la domiciliul din România și obținerea pașaportului CRDS nu este echivalentul la renunțarea la cetățenia română (din păcate promovat de unele persoane). Titularii de pașapoarte CRDS, adică cei care au fost corecți din punct de vedere legal, au drepturile îngrădite și nu pot candida în România...

5. Munca la negru (fenomen des întâlnit în UE) și efectele în timp al acestui aspect. Milioane de români muncesc la negru sau cu un număr fals de zile lucrate. Astăzi sunt apți de muncă și nu conștientizează (unii acceptă și voit din nenumărate motive). De muncă acestora beneficiază statele unde sunt stabiliți și va veni momentul când aceștia vor reveni in țara de origine (evident, când nu vor mai fi apți de muncă) și în sarcina acesteia de a-i "întreține"! Nici nu vreau să-mi imaginez ce va fi în 10-20 de ani, în astfel de condiții!!! Această problema trebuie să fie prima din agenda europarlamentarilor români.

Precizare: Această Convenție organizată în Parlamentul României nu a avut culoare politică și a fost, exclusiv, destinată românilor de pretutindeni. După cum se vede, la lucrările Convenției, au participat membri din toate partidele politice (mai puțin UDMR), de la Președinția României, inclusiv ex președintele României, dl Traian Băsescu, unul dintre subiecte având ca subiect de discuție Republica Moldova și e lesne de înțeles de ce.

Cu tristețe am constatat că Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, deși a avut adunați în Parlamentul României peste 500 de participanți veniți de la mii de kilometri distanță, nu a fost prezent! A preferat în locul întâlnirii cu românii de pretutindeni să "deguste vin" pe meleaguri vrăncene și culmea nesimțirii, să prezinte programul RePatriot și cele de finanțare al românilor de pretutindeni, vrăncenilor!
Domnule Burdusa, regret, dar nu v-a învățat nimic străinătatea și se pare că sunteți un bun comerciant și doar atât! Vă reamintesc totuși că, cu acest Departament în fruntea căruia v-ați instalat, mă rog, v-a instalat partidul drept răsplată pentru efortul financiar efectuat de dumneavoastră pentru campania partidului, nu puteți face "comerț" pentru că nu este de vânzare!!!

Felicitări organizatorilor!", este mesajul postat de Nina Ghiță pe contul său de Facebook.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel