Primarul Nicușor Dan spune că PSD i-ar fi pregătit o capcană prin cedarea metroului în administrarea sa. Dan precizează că subvenția pe care trebuia să o plătească la metrou era de un miliard de lei, în condițiile în care în aceeași perioadă guvernul refuza alocarea de bani pentru București pentru subvenționarea căldurii. Astfel, zice Nicușor Dan, ar fi refuzat preluarea metroului.
"Trebuie să ai încredere în guvern și eu n-am. Ca să câștigi încrederea trebuie timp. În 2022, la sfârșit de an, am avut o creștere mare de preț la gaz și la energie per ansamblu și eu am spus că vom avea o problemă la buget cu subvenția la termie. Tot anul 2022 m-am rugat de guvern să ne dea bani. Noi avem jumătate din apartamentele din țară. Celelalte localități au primit 800 de milioane de lei, noi am primit 6 milioane. A trebuit un an întreg să ne rugam de cei de la guvern să ne dea bani și în noiembrie ne-au dat voie să împrumutăm, nu să luam de ei, să facă o alocare bugetară. În momentul în care guvernul ne trata așa, venea Grindeanu și-mi spunea 'ia și metroul'. Pai n-ar fi fost serios să facem asta. Nu poți să lucrezi în felul ăsta. Ar fi fost o iresponsabilitate pentru mine să iau obligații noi de plata la metrou. Ar fi trebuit să plătim o subvenție egală cu subvenția pe care o plătim la STB, cam de un miliard de lei pe an. Încă un miliard de lei, un buget ca acesta dacă nu e trecut într-o lege explicită, nu se poate face. Nu mi s-a părut un demers în contextul în care guvernul nu ne trata corect în subvenția la termie eu să am discuții cu același guvern pentru preluarea metroului," a spus Nicușor Dan la Digi 24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News