El a precizat că libertatea de circulaţie şi de navigaţie, libertatea comerţului trebuie apărate şi în situaţii speciale.
"Regiunea Mării Negre devine acum o miză mai mare ca oricând, nu doar în sensul clasic, militar, al securităţii, cât mai ales din perspectivă largă, geopolitică. Aceasta are implicaţii pe multiple planuri: securitate, energie, siguranţa lanţurilor de aprovizionare, infrastructură, interconectivitate, securitate cibernetică.
În aceste domenii consacrarea acestei regiuni în strategii naţionale aliate sau ale UE se justifică şi se reflectă în modul cel mai concret. Iar securitatea maritimă se concentrează pe libertatea de circulaţie şi de navigaţie şi libertatea comerţului, pe care trebuie să le apărăm şi în situaţii speciale, precum cele din perioadele de război" a spus premierul conform Agerpres.
"Parteneriatul strategic cu SUA a determinat gândirea unei noi strategii dedicate Mării Negre. Este de salutat iniţiativa, puternic susţinută în Congresul SUA, de a consolida o strategie americană la Marea Neagră. Creşterea investiţiei strategice a SUA în susţinerea rezilienţei şi libertăţii de alegere a statelor partenere este din ce în ce mai vizibilă. Franţa sau Marea Britanie, dar şi alte state, sunt exemple elocvente", a adăugat Nicolae Ciucă.
Black Sea and Balkans Security Forum este organizat de New Strategy Center, cu sprijinul Diviziei de Diplomaţie Publică a NATO şi în parteneriat cu Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Externe.
Lucrările acestuia se desfăşoară la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară. Premierul participă la prima sesiune, dedicată războiului din Ucraina şi provocărilor de securitate din regiunea Mării Negre şi a Balcanilor.
USR atacă plafonarea prețurilor la energie: Ordonanța este o sfidare la adresa tuturor românilor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News