Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Nelu Iordache, ridicat de procurori chiar din avion și dus la DNA. Omul de afaceri pleca în Italia, iar căpitanul a oprit zborul
WhatsApp
Omul de afaceri Nelu Iordache a fost ridicat miercuri de procurori şi dus la DNA, unde este audiat într-un nou dosar de corupţie.
Nelu Iordache, ridicat de procurori chiar din avion și dus la DNA. Omul de afaceri pleca în Italia, iar căpitanul a oprit zborul

Iordache se afla într-un avion aparținând companiei Ryanair, care urma să decoleze la ora 09.45 de pe aeroportul Otopeni cu destinația Roma, Italia, relatează Știrile PRO TV. Căpitanul aeronavei a oprit zborul la cererea autorităților, anunțând că acesta are „o problemă” cu actele.

Ulterior, Nelu Iordache a fost dat jos din avion și urcat în mașina procurorilor.

Potrivit Agerpres, Nelu Iordache, considerat unul din “regii asfaltului”, patron al companiei Romstrade, a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie, având şi o condamnare de 12 ani şi 6 luni închisoare, care nu este însă definitivă.

Astfel, în luna martie, el a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 12 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a înregistrat în contabilitatea companiei de transport aerian Blue Air achiziţii fictive de materiale publicitare, prejudiciind statul român cu 2 milioane euro.

Pe de altă parte, în luna ianuarie 2020, Nelu Iordache a fost achitat definitiv, de Curtea de Apel Bucureşti, într-un alt dosar de corupţie, legat de modernizarea Transalpina.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel