Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mircea Geoană: Războiul din Ucraina va mai dura
WhatsApp
Războiul din Ucraina va mai dura şi se anticipează o intensificare a conflagraţiei pe flancul estic al Alianţei, a atras atenţia, duminică, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

"Noi încurajăm o soluţionare politică, cerem Federaţiei Ruse să încheie neîntârziat acest război inuman şi ilogic, să îşi retragă forţele şi să intre de o manieră onestă în negocieri diplomatice cu Ucraina. Din păcate, ceea ce vedem pe teren nu indică acest lucru, există o formă de regrupare a forţelor ruseşti în zona de nord, în zona Kievului, o consideram mai degrabă o repliere tactică din dorinţa de a-şi completa pierderile masive pe care le-au suferit şi pentru a fixa forţele ucrainene în jurul Capitalei Kiev. Anticipăm, de asemenea, o intensificare a războiului pe flancul estic şi în sud, ceea ce face ca deocamdată să nu întrezărim condiţii reunite pentru o soluţionare politică. (...) Estimarea noastră este că acest conflict va mai dura", a afirmat Geoană, care a participat la o ceremonie de celebrare a Zilei NATO în România, care a avut loc, duminică, la sediul Ministerului Apărării Naţionale.

Potrivit oficialului, nu există riscuri iminente privind folosirea armelor chimice sau nucleare de către Rusia.

"Nu vedem riscuri iminente cu privire la intenţia Federaţiei Ruse de a utiliza arme chimice sau nucleare, dar ceea ce am văzut în practica Federaţiei Ruse, inclusiv în comunicarea sa strategică în anii precendenţi, (...) indică faptul că acest lucru nu este imposibil. De aceea, mai degrabă preferăm să comunicăm public şi strategic şi cu dorinţa de a descuraja Federaţia Rusă să utilizeze astfel de armamente", a precizat Mircea Geoană

El a adăugat că, la Madrid, liderii NATO vor adopta decizii cu privire la o prezenţă "şi mai robustă, pe baze permanente" de forţe pe întreg flancul estic al Alianţei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel