Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Medicul Liviu Ungureanu explică cum a luat foc salonul ATI de la Piatra Neamţ: "Costumul asistentei s-a aprins şi apoi s-a propagat"
WhatsApp
Medicul Liviu Ungureanu, şeful secţiei ATI de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, prezintă versiunea reconstituită din mărturiile celor implicaţi a evenimentelor care au cauzat tragedia cu zece morţi.  

Într-un interviu realizat de Recorder, medicul susţine că a ajuns în spital la scurt timp după incendiu şi a stat de vorbă cu asistentele si cu medicii care se aflau în salon la momentul izbucnirii focului. Ungureanu explică de la ce a pornit focul, de ce au fost mutaţi pacienţii pe un alt etaj cu câteva ore înainte de incendiu şi cât de greu este să-ţi faci meseria într-un spital judeţean ale cărui corpuri de clădire sunt construite în 1974, respectiv 1925.

Acesta spune că "dacă era un incendiu localizat, ceva mic, măcar jumate din ei aveam timp să-i scoatem, dacă nu chiar pe toţi" şi că "totul s-a produs în câteva minute, doua-cinci-şapte minute, nu ştie nimeni exact". "În secţia ATI erau de gardă doi medici, opt asistenţi şi încă patru infirmieri. In salonul in care a izbucnit incendiul se aflau, în acel moment, doua asistente si un medic, colegul nostru care este acum cu arsuri, transferat în Belgia. Era acolo - nu ştiu şigur dacă în salon, dar în imediata apropiere sigur - se pregătea să pună un cateter central sau sa intubeze un pacient.

S-a întâmplat totul foarte repede, am înţeles ca s-a aprins un injectomat, imediat costumul asistentei care era in proximitate a luat foc si de acolo s-a propagat. Medicul le-a strigat să iasă afară, a intrat el să vadă dacă poate face ceva, dar atunci i-a luat si lui foc costumul si s-a retras. S-a repliat spre baia care este in afara salonului, unde asistentele i-au stins cu apă flăcările de pe combinezon. Are arsuri pe 35-40 la suta din corp, pe zona fata anterioara, de la gat in jos, torace, abdomen, puţin la nivelul membrelor. El a încercat în primul rând să extragă asistentele si in al doilea rand a vrut să vadă dacă poate să scoată unu-doi pacienţi. Dar n-a mai avut timp. A venit si colegul celalalt, care făcea vizita pentru salonul celalalt, a încercat şi el să intre, să ajute, dar era deja negru, fum, nu se mai vedea nimic", a spus medicul, potrivit sursei citate.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel