Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Medic de la Spitalul Militar, mesaj pentru scepticii COVID: „V-ați așezat semidoct, pe marginea pandemiei, spărgând semințe negaționiste”
WhatsApp
Costin Duțu, medic la la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Carol Davila, a transmis, sâmbătă, un mesaj dur celor care nu cred în existența noului coronavirus. Medicul a scris pe Facebook despre epuizarea medicilor, care de aproape de un an lucrează neîncetat. 
costin_dutu

„Le cereți medicilor comunicare. De 9 luni breasla medicală (nu accidentele nefericite!) a explicat și pe înțelesul unei amibe pericolul COVID-ului. Aiurea. Surdele voastre urechi stau în fanatice perne și se deschid doar la bitmani și alți conspiraționiști siniștri. Le cereți empatie. Câtă empatie e într-o gloată care din motive „spirituale” își dă coate și se calcă în picioare strigând „JOS MEDICII” pentru că, blasfemie!!!, trebuie să poarte mască?”, a scris Costin Duțu, medic la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Carol Davila, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

Medicul vorbește despre momentele prin care au trecut colegii săi și problemele cu care aceștia s-au confruntat în ultima perioadă. De asemenea, acesta le transmite un mesaj dur celor care pun la îndoială existența virusului. „Le cereți competență. Câtă competență e în postările voastre care neagă virusul pe motiv că nu se vede și nu se pipăie? Ați încercat la fel și cu curentul electric? Internetul, ca și istoria, justifică orice. Dar aveți grijă, istoria își plătește greșelile. Le cereți medicilor ceea ce nu aveți. V-ați așezat semidoct, pe marginea pandemiei, spărgând semințe negaționiste peste capetele anesteziștilor, infecționiștilor și urgentiștilor trecuți de mult de pragul unui burn-out. Trăgeați pseudosavant din țigară pe lângă tuburile prea puține cu oxigen și umpleați terapiile prin minciunile voastre”, a mai transmis medicul.

Medicul a vorbit și despre doctorul Cătălin Denciu, care a încercat să-și salveze pacienții din incendiul care a cuprins secția ATI a Spitalului din Piatra Neamț. „Acum, un medic de 48 de ani a ars la propriu încercând să își ocrotească pacienții prea mulți, Doamne, mult prea mulți. Voi, inconștienții colectivi ai «nuexistăcovid», tăceți acum mâlc și vă scurmați agendele telefonice după câte un pat viitor pentru boalacarenuexistă. Că nu se știe cum bate vântul cu ARN și, oricum, foaia de internare nu include (până când???) și profilul de facebook. Dar nu patul vă tratează, hăhăitorilor, ci lașii ăștia în alb, care fug de responsabilitate direct în flăcări”.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel