Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Matteo Salvini vrea să taxeze suplimentar toate băncile care fac afaceri în Italia: "N-am fost ales să le apăr"
WhatsApp
Matteo Salvini propune taxarea profiturilor suplimentare ale băncilor. Inițiativa să este primită însă cu reticență de adversarii politici. 

Vicepremierul Italiei, Matteo Salvini, susține necesitatea discutării unei taxe pe profiturile suplimentare ale băncilor, afirmând că o parte din aceste câștiguri ar trebui reinvestită în beneficii publice. Într-un interviu acordat publicației Il Giornale, liderul Ligii Nordului a explicat că, spre deosebire de antreprenori, băncile nu își asumă riscuri, deoarece sunt sprijinite de stat. „Băncile fac afaceri și nu riscă nimic, dar au obținut profituri de 40 de miliarde de euro. Este corect ca o parte din aceste câștiguri să fie redistribuite”, a declarat Salvini.

În ultimele săptămâni, ideea unei „contribuții de solidaritate” din partea băncilor a fost discutată atât în rândul Ligii Nordului, cât și al Fratelli d'Italia. Conform propunerii, această taxă extraordinară ar fi de 1-2% din profiturile suplimentare realizate în ultimele 12-24 de luni, iar criteriile de aplicare ar trebui stabilite între guvern și instituțiile de credit.

Forza Italia se opune categoric acestei taxe

 

Cu toate acestea, măsura a creat divergențe în coaliția de guvernare. Forza Italia, prin vocea vicepremierului Antonio Tajani, se opune categoric acestei taxe, argumentând că ar putea afecta băncile locale și ar genera incertitudine pe piețele financiare, în detrimentul economiei Italiei.

Salvini nu este însă deranjat de opoziția aliaților săi. „Nu am fost ales să apăr băncile”, a declarat liderul Ligii, subliniind că nu există dezacorduri semnificative cu ministrul Economiei, Giancarlo Giorgetti, care recent a cerut sacrificii din partea tuturor sectoarelor economice. Giorgetti a afirmat că întregul sistem național – de la micile întreprinderi până la marile companii – trebuie să contribuie la efortul economic colectiv.

Propunerea de taxare vine pe fondul unor profituri considerabile înregistrate de bănci în ultimii ani. Conform Federației Autonome a Bancherilor Italieni, băncile au raportat profituri suplimentare de 22 de miliarde de euro în 2022, 40 de miliarde în 2023, iar estimările pentru 2024 indică o creștere până la 50 de miliarde. În prezent, instituțiile de credit din Italia plătesc impozite de aproximativ 20%, semnificativ mai puțin decât firmele și persoanele fizice.

Asociația Bancară Italiană s-a arătat dispusă să înceapă discuțiile cu guvernul privind ipoteza unei taxe pe profiturile suplimentare, dar a subliniat că măsura ar trebui să fie „provizorie, predeterminată și să aibă efecte financiare limitate”. De asemenea, bancherii au solicitat protejarea activelor și bilanțurilor instituțiilor, astfel încât să nu fie penalizată competitivitatea băncilor care operează pe piața italiană.

În pofida opoziției din partea unor membri ai coaliției și a avertismentelor legate de posibilele efecte negative asupra economiei, Salvini rămâne ferm pe poziție, susținând că băncile, care beneficiază de sprijin de stat, trebuie să contribuie mai mult la bunăstarea generală.

 

------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG 

-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel