Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Orban: Vom distribui măşti celor aflaţi în pragul sărăciei. Ceilalţi vor trebui să le achiziţioneze
WhatsApp
Premierul Ludovic Orban a anunțat, vineri seara, că statul va asigura măştile necesare purtării în spaţii publice, însă nu pentru toată lumea. Astfel, persoanele aflate în pragul sărăciei vor primi gratuit aceste produse de protecție, iar restul populațuiei va cumpăra din fonduri proprii măști. 

"Este o măsură necesară în spaţii închise. Pentru persoanele care nu au venituri pregătim un mecanism de distribuţie în care persoanele care nu au venituri, care se află sub pragul sărăciei în baza anchetelor sociale, vom stabili un mecanism de punere la dispoziţie a acestor măşti. În ceea ce priveşte ceilalţi cetăţeni vor trebui să îşi achiziţioneze măşti", a spus Ludovic Orban, la Antena 3.

Premierul a adăugat, în aceeași intervenție, că restricţiile vor fi ridicate gradual, începând din 15 mai.

"Se va renunţa gradual la măsurile restrictive, începând cu data de 15 mai. Avem o analiză în curs de realizare pe fiecare măsură restrictivă. Analizăm eliminarea fiecărei restricţii din punct de vedere al riscului epidemiologic sau al efectului economic sau de altă natură. Analiza e în curs de realizare.

Sper să nu fie necesar să amendăm pe nimeni. Eu nu îmi doresc să amendeze poliţia sau jandarmeria pe nimeni. Eu îmi doresc ca toţi cetăţenii să respecte măsurile. Nu va mai exista nicio restricţie în ceea ce priveşte libertatea de mişcare. Nu va trebui să mai dăm nicio declaraţie. O să rămână anumite restricţii", a mai spus Orban, potrivit Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel