Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marea Britanie. Cocaină în creveţi. Nu se ştie cum au ajuns drogurile în vieţuitoare
WhatsApp
Cercetătorii au descoperit cocaină în creveţii de apă dulce din râurile din Suffolk, comitat situat pe coasta estică a Angliei, relatează vineri Xinhua.

O echipă de oameni de ştiinţă de la King's College London şi Universitatea Suffolk a testat cincisprezece locaţii diferite din cinci bazine hidrografice din Suffolk.

Citeşte şi: Cetățean britanic ARESTAT la Mamaia. Ascundea droguri în apartamentul închiriat

În urma studiului s-a demonstrat că a fost identificată cocaină în fiecare dintre mostrele de creveţi, dar şi alte substanţe chimice din pesticide ilegale.

 

Cocaină găsită în creveţi



Scopul cercetării, publicată în jurnalul ştiinţific Environment International, a fost acela de a analiza modul în care expunerea la micropoluanţi influenţează vieţuitoarele sălbatice, printre acestea numărându-se creveţii de apă dulce.

''Această apariţie regulată a drogurilor ilicite în vieţuitoarele sălbatice a fost suprinzătoare'', a declarat doctor Leon Barron, coautor al studiului.

 

Sursa drogurilor, neclară

 

Barron a subliniat că oamenii de ştiinţă s-ar fi aşteptat să găsească droguri în zonele urbane, cum ar fi în Londra, dar nu şi în zonele rurale.

"Prezenţa pesticidelor interzise demult în Marea Britanie reprezintă, de asemenea, o provocare specială, deoarece sursele lor rămân neclare", a adăugat el.

Citeşte şi: Captură de droguri RECORD. Carmen Dan: "Este a doua captură ca însemnătate în România"

Cocaina ar fi ajuns în apă în urma scurgerilor din ţevi sau după revărsărea canalelor, potrivit estimărilor cercetătorilor, însă cauza exactă a contaminării este în curs de investigare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel