Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marea Britanie ar putea închide frontierele în urma numeroaselor mutaţii ale SARS-CoV-2
WhatsApp
Guvernul britanic preconizează posibilitatea de a închide frontierele Marii Britanii în faţa apariţiei diferitelor mutaţii ale coronavirusului SARS-CoV-2, a recunoscut vineri ministrul mediului, George Eustice, relatează EFE.

„Mereu avem în vedere aceste lucruri şi le avem în atenţie. Preocuparea din acest momente este numărul diferitelor mutaţii”, a declarat ministrul postului Sky News fiind întrebat despre eventualitatea închiderii frontierelor.

Marea Britanie a suspendat recent toate zborurile din Portugalia şi din 14 ţări din America Latină, ca urmare a apariţiei unei tulpini braziliene şi solicită tuturor pasagerilor un test negativ pentru COVID-19.

În urmă cu câteva săptămâni au fost suspendate şi zborurile din Africa de Sud, după apariţia în această ţară a unei noi variante a coronavirusului.

 

În Marea Britanie se menţin restricţii ale deplasărilor populaţiei

 

Potrivit ultimelor date oficiale, Marea Britanie a înregistrat joi 1.290 noi decese asociate COVID-19, sub recordul de 1.820 de morţi anunţat în ziua anterioară, precum şi 37.892 noi contagieri.

În ultimele şapte zile, numărul deceselor a crescut cu 14,1 % faţă de săptămâna anterioară, deşi numărul contagierilor a înregistrat o scădere de 23,6 %.

În Marea Britanie se menţin restricţii ale deplasărilor populaţiei, precum şi închiderea şcolilor, ca urmare a numărului mare de contagieri şi situaţiei critice din spitalele ţării.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel