Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mama lui Puiu de la Colectiv: Trezește-te doar un minut! / L-au scos deja mort. Îl puteţi ridica de la morgă...
WhatsApp
În urma incendiului din 30 octombrie 2015 de la clubul bucureştean Colectiv, peste 60 de persoane şi-au pierdut viaţa. Apoi, la câteva luni distanță, numărul morților a ajuns la 64.

Dar dincolo de statistica aceasta rece, rămâne multă durere, lacrimi și nicio soluție. Oricând ar putea avea loc o nouă tragedie ca la Colectiv. Și pentru că nimeni nu înțelege mai bine proporțiile acestui dezastru decât un părinte care și-a pierdut acolo copilul, vă lăsăm, mai jos, un text care nu mai are nevoie de niciun comentariu:

" – Am plecat mamă, te pup.

– Bine, puiule. Ai grijă de tine. Te aştept?

– Nu, mamă, nu e nevoie! Probabil ajung târziu. Vrem să ne distrăm. Simt c-o sa fie o super mega noapte.

– Ţi-ai luat cheile, da?

– Le-am luat, mamă. Stai liniştită! Tu nu uita să-ţi iei medicamentele, da? Hai că fug, e deja târziu.

Îl sărută pe frunte, așa cum face de fiecare dată când iese pe ușă.

Se-ntoarce-n pat. Îşi ia o carte. Citeşte. Adoarme.

***

Dimineaţă. Se-nvârte prin casă în vârful picioarelor să nu-l trezească. În cea mai mare linişte, îşi pregăteşte micul dejun şi-şi aranjează hainele pentru biserică. Aşa s-a înţeles cu tanti Rodica, vecina de la trei, să meargă să aprindă o lumânare în sâmbăta morţilor. Aprinde televizorul. Toate posturile de televiziune dau aceeaşi ştire: „Tragedie într-un club din Bucureşti. Peste 30 de morţi"

Se-ndreaptă către camera lui. O deschide încet şi, cu voce joasă, încearcă să-l trezească:

– Puiule! Puiule. Trezeşte-te doar un minut, mamă, să vezi ce tragedie s-a întâmplat astă noapte în Bucureşti. Doamne, ce nenorocire!

Pe întuneric, mai face doi pași către pat:

– Puiule, m-auzi, mamă? Aprinde-ţi televizoru', poate ai prieteni care au mers acolo. Au zis că au mare nevoie de sânge. Tu eşti donator.

Puiul ei nu dă niciun semn. Se încăpăţânează şi aprinde veioza. Patul... gol.

– L-au scos din club deja mort, doamnă. Ne pare rău! Îl puteţi ridica de la morgă...

– Sunteţi sigură că este el? Vi-l mai descriu o dată: 24 de ani. Înalt, 1.80. Brunet, ochi verzi. Părul lunguţ şi negru. Era în ultimul an la arhitectură. Era un copil minunat. L-am crescut singură. Era tot ce-avem pe lume. N-are cum să fie el. Mi-a promis că o să aibă grijă de mine toată viaţa. Mai verificaţi o dată, vă rog! Vă roooog!

Mama lui Puiu, ştim, e greu s-acceptăm că al dumneavoastră copil nu mai este. Ne este greu să acceptăm că alţi tineri ca el nu mai sunt. Că au murit fără vină, din cauza unor iresponsabili al căror interes personal s-a transformat în cadavre şi feţe mutilate.

Ne este greu să acceptăm că în România oamenii pot muri... aşa.

Probabil tot restul vieţii dumneavoastră veţi încerca să găsiţi un vinovat. Un responsabil. Cu aceeaşi părere de rău vă spun că... n-o să-l găsiţi. N-O SĂ-I GĂSIŢI, pentru că sunt mulţi. La fel de mulţi cum sunt șacalii care ne conduc ţara. La fel de mulţi cum sunt banii pe care-i mănâncă şi la fel de mulţi cum sunt cei care se joacă cu vieţile noastre, zi de zi.

Condoleanţe... mame, părinţi, surori, fraţi, bunici... prieteni!

TREI ANI FARĂ VOI! "

Iuniana Adela Popescu

COLECTIV suntem noi toți! Nu putem spune nici măcar că au trecut trei ani fără vreo schimbare, căci schimbări au fost... în rău! Din rău în mai rău! Nu mai suntem nici măcar ca atunci...!

Suntem un COLECTIV trist! Atât de trist!

Via Oana-Mădălina Catrinoi”.

În urma incendiului din 30 octombrie 2015 de la clubul bucureştean Colectiv, situat în Str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4, unde trupa Goodbye to Gravity susţinea un concert de lansare a noului album "Mantras of War", peste 60 de persoane şi-au pierdut viaţa.

Ministerul Afacerilor Interne anunţa, în cursul nopţii de 30 spre 31 octombrie 2015, că 27 de persoane au murit şi 162 de persoane au fost spitalizate, în urma tragicului eveniment de la clubul Colectiv. Răniţii au fost transportaţi la spitalele Floreasca, de Arşi, Elias, Militar, ''Sf. Pantelimon'', Judeţean Ilfov, ''Sf. Ioan'', ''Bagdasar-Arseni'', Municipal, Colţea, ''Marie Curie'' şi "Grigore Alexandrescu". Dintre persoanele rănite, 34 au fost transferate la clinici medicale din Austria, Belgia, Olanda, Germania, Marea Britanie, Norvegia, Israel şi Elveţia.

În următoarele două luni, numărul persoanelor decedate a ajuns la 63, iar în 14 martie 2016 numărul persoanelor decedate a ajuns la 64.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel