Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
MAE răspunde acuzaţiilor românilor din Atena
WhatsApp
Legislaţia română permite angajarea tuturor membrilor familiei ambasadorului, în cadrul misiunilor diplomatice din afara ţării.

Ministerul de externe răspunde acuzaţiilor aduse de comunitatea de români din Grecia, ambasadorului din Atena. Oamenii s-au plâns după ce vineri seara au venit să depună flori şi lumânări în memoria victimelor de la Clubul Colectiv, dar au fost întâmpinaţi de poliţia elenă. Românii acuză şi o situaţie de incompatibilitate şi conflict de interese, pe motiv că în instituţie lucrează atât ambasadorul cât şi soţia şi fiica lor. MAE precizează, însă, că legislaţia permite aşa ceva, pentru că diplomaţii sunt trimişi departe de casă pe perioade lungi.


Legislatia româna privind statutul corpului diplomatic permite practic aducerea întregii familii, în posturi remunerate, la ambasadele noastre în străinătate - fie dacă membrii de familie lucrează în MAE, fie prin contracte de prestări servicii, în funcţie de necesităţi.


"Aceste situaţii sunt astfel reglementate tocmai având în vedere specificul activităţii diplomatice, care presupune trimiterea la misiune în străinătate pentru un mandat care, de regulă, este de 4 ani a membrilor misiunii însoţiţi de familiile lor. Pentru a permite menţinerea în activitate a soţilor/soţiilor care sunt, de asemenea, salariaţi ai MAE, conform cu legislatia în vigoare, în măsura în care există posturi vacante, se urmăreşte ocuparea acestora de către ambii soţi salariaţi ai MAE. Membrii de familie aflati în cadrul reprezentantelor diplomatice pot fi utilizati, în functie de necesitati, prin contracte de prestari de servicii, faăă a ocupa schema de personal a misiunilor diplomatice. " precizează Ministerul Afacerilor Externe.


Românii din Atena prezenţi la mitingul de vineri seara nu au fost lăsaţi să se apropie la mai putin de 50 de metri de gardul ambasadei, pentru a pune flori şi lumânări, în memoria victimelor de la Bucureşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel