Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
MAE, anunț important pentru românii care pleacă în Grecia. Se întâmplă ACUM la vama Kulata-Promachonas
WhatsApp
MAE precizează că singurul punct de frontieră dintre Bulgaria și Grecia deschis traficului rutier pentru turiști, la acest moment, este Kulata-Promachonas și că, la ora 14.00, circulația era fluidă, fără aglomerări, procedurile de trecere a frontierei derulându-se într-un timp foarte scurt.
Sursa foto: captură Antena 3

"În conformitate cu informațiile oficiale comunicate de autoritățile elene (https://travel.gov.gr) în continuare, singurul punct de frontieră dintre Bulgaria și Republica Elenă deschis traficului rutier pentru turiști, la acest moment, este Kulata-Promachonas. Potrivit acelorasi surse, punctul de frontieră Makaza este deschis doar pentru situații speciale/călătorii esențiale și transporturi cu regim special/prioritar. De asemenea, autoritățile elene au menționat că limitarea accesului turiștilor pe cale rutieră printr-un singur punct de frontieră este explicată prin faptul că punctul de frontieră Kulata-Promachonas este singurul dotat cu infrastructura tehnică pentru scanarea formularelor obligatorii pentru intrarea în Grecia. MAE reamintește că ieșirea de pe teritoriul Republicii Elene se mai poate efectua, în prezent, prin punctele de frontieră terestră - Promachonas (Serres) – Kulata (Bulgaria); Nymfeia (Komotini) – Makaza (Bulgaria); Evzoni (Kilkis) – Bogoroditsa (Macedonia de Nord), cu mențiunea că ultimele două puncte de frontieră pot fi închise în orice moment, fără preaviz”, precizează MAE într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, autoritățile elene întreprind în continuare demersuri pentru fluidizarea circulației și reducerea timpului de așteptare la frontieră.

„Totodată, reprezentanții misiunilor diplomatice ale României la Atena și Sofia, cât și cei ai Consulatului General al României la Salonic sunt în dialog constant cu autoritățile elene în acest sens. Ca și în cursul zilei de ieri, (joi - n.r.) consulul Ambasadei României la Sofia și un consul din cadrul oficiului consular de la Salonic se află la punctul de frontieră pentru a se asigura că cetățenii români primesc asistență consulară, dacă este cazul. Din informațiile primite din partea acestora, de la fața locului, la ora 14.00, circulația era fluidă, fără aglomerări, procedurile de trecere a frontierei derulându-se într-un timp foarte scurt”, mai adaugă MAE.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menționează că autoritățile elene competente pot modifica fără preaviz condițiile de intrare pe teritoriul național, în funcție de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel