Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
MAE, anunț de ULTIMĂ ORĂ: România preia zece migranţi din Malta
Ministerul de Externe a anunțat, vineri, că România a fost contactată recent de Comisia Europeană și, în urma discuțiilor, țara noastră va prelua 10 migranți din Malta aflați la bordul navei caritabile Open Arms.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că România urmează să preia zece migranţi din Malta, care să fie relocaţi, după ce a răspuns favorabil, alături de alte state, unui apel de preluare făcut de Comisia Europeană. "Este o decizie care arată disponibilitatea României de a contribui la efortul de solidaritate în astfel de situaţii, fiind vorba de persoane vulnerabile, care necesită protecţie, iar acest răspuns nu pune în niciun fel presiune pe sistemul românesc de azil", arată MAE.

"Autorităţile române cunosc situaţia din Marea Mediterană şi România a participat activ la discuţiile purtate în vederea identificării unor soluţii, atât pentru evitarea pierderii de vieţi omeneşti, cât şi pentru împiedicarea deschiderii unor breşe care să conducă la încurajarea migraţiei ilegale. Chiar dacă situaţia actuală nu poate fi comparată cu nivelul fluxurilor de migranţi din perioada 2015-2016, fenomenul rămâne foarte îngrijorător, cu o creştere semnificativă a mortalităţii în rândul migranţilor care aleg această cale", se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri seară, de MAE, potrivit Mediafax.

MAE amintește că „au mai existat situații similare în acest an, iar România a participat la 3 astfel de apeluri de preluare făcute de către Comisia Europeană, respectiv 2 din Italia, pentru un număr de 10 persoane și 1 din Malta, pentru un număr de 5 persoane aflate în nevoie de protecție, care s-au finalizat cu sosirea, până în prezent, pe teritoriul României a unui număr de 11 persoane".

Cei aproximativ 150 de migranți aflați la bordul navei vor fi preluați de Franța, Germania, România, Portugalia, Spania și Luxemburg.

[citeste si]


Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Crossuri parteneri
WOWBiz.ro
21 sep 2019, 14:06
WOWBiz.ro
21 sep 2019, 11:21
StirileKanalD.ro
21 sep 2019, 08:59
StirileKanalD.ro
18 sep 2019, 20:41
DCNews.ro
21 sep 2019, 17:15
DCMedical.ro
21 sep 2019, 16:37
DCBusiness.ro
21 sep 2019, 16:13
DefenseRomania.ro
21 sep 2019, 13:17