Echipa medicală s-a întors cu o o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române.
„Revenim după 18 zile de activitate medical în sprijunul colegiloe italieni. Putem spune că echipa medicală a făcut față cu succes. Echipa medicală a reusit sa transmită un plus de încredere. Împreună întodeauna putem fi mai buni”, a spus un reprezentant al echipei medicale.
Cu aceeași aeronavă au fost aduse la București și echipamentele medicale donate de Papa Francisc cadrelor medicale din Suceava. Este vorba despre cinci ventilatoare pulmonare, 200 combinezoane de protecţie, 5.000 măşti sanitare, 900 măşti tip FFP2 şi 400 ochelari de protecţie.
La sosirea în România, cadrele medicale au fost așteptate de premierul Ludovic Orban și de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
„Am ţinut în mod special să fiu prezent aici la revenirea în ţară a formidabilei echipe de medici, asistente care în mod voluntar au lucrat în Italia o perioadă de 17 zile şi prin solidaritate au fost alături de cadrele medicale din Italia şi de pacienţii italieni în bătălia contra COVID-19. Le transmit respectul, aprecierea mea şi le mulţumesc enorm pentru faptul că au transmis o imagine extrem de frumoasă despre România, nu numai în Italia, ci la nivel european. Îi felicit şi le doresc succes în carieră", a spus premierul Ludovic Orban.
O echipă de medici şi de asistenţi români au participat în Italia, în perioada 7-24 aprilie, la misiunile destinate salvării persoanelor afectate de noul tip de coronavirus, alături de personalul medical italian. Aceştia au revenit în ţară cu aeronava C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News