Potrivit RFI, Jean-François Bohnert a fost practic retras din cursa pentru funcția de procuror şef european chiar de către Franța.
Astfel, Kovesi ar fi rămas singurul candidat favorit.
Liderul PNL este de părere că "România a primit un cadou de la francezi", în condițiile în care Kovesi este, practic, candidatul Parlamentului European.
„Astăzi, când Ambasada Franței a organizat evenimentul de aniversare a Zilei Naționale a Franței, România a primit un "cadou" de la francezi. Contracandidatul Laurei Codruța Kovesi, Jean- Francois Bohnert, care fusese preferat de Consiliu, a fost numit procuror șef al Parchetului Național Financiar din Franța și sunt informații că s-a retras din competiție. În consecință, din 3 candidati, au rămas doi. Iar avantajul decisiv al candidatului român este că este, practic, candidatul Parlamentului European.
Drept urmare, Consiliul Uniunii Europene nu are altceva de făcut decât să accepte candidatul votat de Parlament, ceea ce ar trebui să fie o simplă formalitate, pentru că în Regulament șeful Parchetului European este hotărât de Consiliu și de Palrlament, iar Consiliul a clasat-o pe Laura Codruța Kovesi pe locul 2 după candidatulul francez, care s-a retras, deci acum candidatul român este pe primul loc și în preferințele Consiliului. Pesediști, va gândiți cumva la seppuku?”, a scris Orban pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News