Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Locuitorii unui oraș din România au strâns bani și și-au făcut spital ca-n Occident. Fiecare a donat cât a avut, ba chiar au donat și rudele din străinătate
WhatsApp
Locuitorii unui oraș din România s-au săturat să tot aștepte după autorități și au redeschis spitalul orășenesc închis prin Hotărâre de Guvern. Banii au venit din donații, iar toată lumea a contribuit cu câte ceva, inclusiv rudele plecate în străinătate. 

Un exemplu remarcabil de mobilizare a unei comunități vine din Victoria, județul Brașov. Prin propriile puteri oamenii au reușit să redeschidă spitalul orășenesc, care fusese închis în urmă cu 10 ani.

Cu entuziasm, localnicii au pus, mână de la mână și au strâns bani, au convins mai multe companii să-i sponsorizeze, apoi au trudit împreună la amenajări. Susținuți și de Primărie, au reușit să inaugureze un spital modern, ca-n Occident, relatează Știrile ProTV.

De șase luni, întreaga suflare a orașului s-a mobilizat ca să redeschidă unitatea medicală. În ultimii zece ani, oamenii au făcut drumuri de 30 de kilometri pentru orice consult de specialitate.

Localnicii și-au mobilizat inclusiv rudele din străinătate

 

Nu există om din Victoria care să nu fi dat bani pentru spital: 20 de lei a fost cea mai mică suma donată. Localnicii și-au mobilizat inclusiv rudele din străinătate și au adunat astfel în total 90 de mii de euro. Primăria și Consiliul Local au venit cu alte 150 de mii. 

„Am avut timp de 3 luni de zile, în spital, între 20-30 de persoane, au fost zile și cu câte 40 de persoane”, a spus primarul orașului Victoria.

Antreprenorii locali au ajutat și ei cu materiale de construcție, mobilă, aparatură electrocasnică sau lenjerii.

„Compania noastră este aici în Victoria și noi suntem parte din comunitate”, a declarat un antreprenor local.

Spitalul va avea 50 de paturi și va acoperi toate specializările esențiale: chirurgie, interne, cardiologie, pediatrie, ginecologie.

„Am reușit să identificăm o parte din personal, avem promisiuni pentru specialități care sunt deficitare în întreaga țară, cardiologie și gastroenterologie”, a transmis managerul spitalului.

De luni, la spitalul din Victoria vor începe consultațiile și internările, mai scrie sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel