„I s-a făcut un RMN la coloană, a fost văzut de medici, iar acum urmează aceste programe de recuperare care îl vor ajuta să scape de dureri. Pentru a vedea exact dacă are nevoie de operație trebuie să i se facă analize mai amănunțite”, a declarat Irina Tănase, logodnica politicianului, potrivit Fanatik.
De asemenea, în urma demersurilor făcute de avocata politicianului, la sesizarea familiei, fostul șef PSD a început să primească îngrijiri medicale la două săptămâni după decizia instanței.
Astfel, Dragnea a început în închisoare fizioterapia și kinetoterapia, tratamente care îl vor ajuta să scadă intensitatea durerilor provocate de coloana vertebrală.
„De luni, practic, Liviu a început tratamentul cu fizioterapie și kinetoterapie. Din fericire, măcar acest lucru este posibil”, a mai spus Irina Tănase.
În urmă cu câteva luni, Liviu Dragnea a fost sancționat după ce, la mijlocul lunii iunie, a oferit un interviu, pe Skype, fostei sale consiliere, Anca Alexandrescu, în care a dat detalii despre situația lui în penitenciar.
În urma acțiunii fostului șef PSD, președintele Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) a hotărât să-l sancționeze disciplinar pe Liviu Dragnea, căruia i s-a refuzat dreptul la muncă pe o perioadă nedeterminată, dar și dreptul la vizite, pachete cu hrană și alte necesități pentru o lună de zile.
Conform spuselor avocatului său, Liviu Dragnea este în continuare ținut închis în celulă 23 de ore pe zi, cu o oră pauză în care este scos în curtea penitenciarului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News