Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Lista țărilor din ZONA GALBENĂ, actualizată, 16 septembrie: Românii care vin din Franța scapă de carantină, dacă prezintă dovada vaccinării sau un test negativ
WhatsApp
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea nr. 71 din 16.09.2021, prin care a fost modificată lista statelor clasificate în cele trei zone (verde, galbenă, roșie), în conformitate cu incidența actualizată la nivel internațional.    Lista intră în vigoare începând cu data de 19.09.2021, ora 00:00.
lista galbena actualizata

Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată astăzi, 16 septembrie. 

Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta HOTĂRÂRE: 

Art.1 - (1) Se aprobă Lista cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea stabilirii persoanelor care sosesc în România din acestea și cu privire la care se
instituie măsura carantinei. 

(2) Lista prevăzută la alin. (1), intră în vigoare începând cu data de 19.09.2021, ora 00:00.

Art.2 - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României Partea I și se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor
acestora.

 

Restricții pentru românii care se întorc din țările incluse în zona galbenă

 

Zona galbenă prevede carantină de 14 zile (10 zile dacă avem test PCR negativ în ziua a 8-a), cu următoarele excepţii:

- persoanele complet vaccinate (cel puţin 10 zile de la ultima doză)

- persoanele confirmate pozitiv în ultimele 180 de zile, dar vindecate

- persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 72h

- copiii sub 6 ani

- copiii între 6 şi 16 ani cu test RT-PCR negativ de cel mult 72 de ore

- test RT-PCR negativ de cel mult 72 de ore (ca excepție) testare imediat după revenirea în țară, atât pentru copii, cât și pentru adulți, în baza declarației pe propria răspundere și informarea DSP.

 

Iată lista statelor din zona Galbenă:

Curaçao  
Thailanda  
Noua Caledonie  
Bulgaria 
Austria  
Insulele Turks și Caicos  
Guernsey  
Gibraltar  
Croația  
Letonia  
Guatemala  
Armenia  
Filipine  
Mauritius  
Belarus  
Franța  
Libia 
Belgia  
Insulele Virgine Britanice  
Capul Verde  
Monaco  
Puerto Rico  
Bosnia și Herțegovina  

 

Citeste si: Lista țărilor din zona ROȘIE, ACTUALIZATĂ 16 septembrie. Românii care vin aceste ȚĂRI intră în carantină


Olanda  
Tunisia  
San Marino  
Portugalia  
Irak  
Trinidad și Tobago  
Republica Moldova  
Vietnam  
Liban  
Federația Rusă  
Germania  
Eswatini  
Japonia  

 

Consulta si: Lista țărilor din zona VERDE, actualizată, 16 septembrie: Românii care vin din Spania, Italia și Suedia SCAPĂ de CARANTINĂ

 

Saint Vincent și Grenadine  
Timorul de Est  
Islanda  
Honduras.

Listele statelor din zona ROȘIE, GALBENĂ și VERDE pot fi consultate AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel