Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni privind cursul de schimb EUR/RON este de 4,7835, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8243.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a scăzut, în august, cu 5,5 puncte față de luna anterioară, până la valoarea de 42,8 puncte (față de aceeași luna din 2018, Indicatorul a crescut cu 7,2 puncte), potrivit rezultatelor unui sondaj efectuat de societate.
Indicatorul condițiilor curente a crescut cu 5,3 puncte față luna anterioară, până la valoarea de 61,7 puncte (față de aceeași luna a anului anterior, Indicatorul condițiilor curente a scăzut cu 3,1 puncte). Indicatorul anticipațiilor a scăzut cu 10,8 puncte până la valoarea de 33,3 puncte (față de aceeași luna din 2018, Indicatorul anticipațiilor a scăzut cu 9,3 puncte).
56,7% dintre participații la sondaj anticipează o majorare a ratei inflației, iar rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (septembrie 2020/septembrie 2019) a înregistrat o valoare medie de 4,03%.
În privinta ROBOR-ului la trei luni, 60% dintre participanți estimează o creștere pentru orizontul de 12 luni, în timp ce 13,3 anticipează o depreciere a acestuia, iar 26,7% nu prevăd nicio schimbare în acest context. Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 12 luni este de 3,35%.
Rezultatele sondajului arată că există o înrăutățire a percepției privind evoluția mediului extern, anticipațiile privind majorarea primei de risc a României. Astfel, aproape 70% dintre participanții la sondaj anticipează majorarea prețului CDS (n.r. Credit Default Swap) pentru România. Totodată, există și o înrăutățire a percepției (73% dintre participanții la sondaj) de supra-evaluare a prețurilor real estate în principalele orașe din țara noastră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News