Proiectul adoptat luni de Guvern, care privește prevenirea și combaterea efectelor epidemiei de COVID-19 după 15, a fost transmis către Parlament pentru dezbatere și aprobare în regim de urgență.
Șeful Cancelariei Primului Ministru, Ionel Dancă, a declarat că în privința activităților economice, vor fi permise activitățile de comercializare a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu presupune rămânerea clienților în spații. Este vorba, în acest caz, de activități de tip Drive-in, Room-service sau livrare la clienți.
Tot în domeniul economic, pe perioada stării de alertă se pot suspenda activități de vânzare cu amănuntul și serviciile în centrele comerciale, cu câteva excepții. Astfel, sunt permise activitățile de vânzare a produselor electronice și electrocasnice dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliu.
Dancă a mai spus că este permisă activitatea operatorilor economici din centrele comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului. Și aici sunt prevăzute câteva excepții, pentru activitățile de tip curățătorie, cabinete stomatologice, optică medicală și altele.
Ionel Dancă a mai spus că în domeniul sănătății, se păstrează prevederea privind ocuparea posturile vacante sau temporar vacante, din cadrul Ministerului Sănătății și unităților aflate în subordinea acestui minister, acestea putând fi ocupate de către personal contractual fără organizarea concursului dacă durata angajării nu depășește perioada stării de alertă.
Tot în domeniul sanitar, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție.
"Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă. De asemenea, tot în domeniul sanitar, autoritățile pot plafona prețurile la medicamente, vaccinuri, dezinfectanți, insecticide, dispozitive medicale și alte materiale sanitare pe perioada stării de alertă", a spus șeful Cancelariei Primului Ministru, potrivit Mediafax.
În domeniul muncii și protecției sociale, Dancă a precizat că valabilitate a contractelor colective de muncă se prelungește pe perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia.
Totodată, pentru a asigura organizarea eficientă a activităților de muncă pentru personalul angajat în instituțiile publice centrale și locale, dar și în cadrul companiilor naționale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat, care au un număr mai mare de 50 de salariați, se vor organiza programe individualizate de muncă prin care să se asigure existența unui interval de o oră la începerea și la terminarea programului de muncă.
De asemenea, instituțiile și autoritățile publice pot angaja personal fără concurs în funcție de nevoile determinate de prevenirea și combaterea situației care a generat starea de alertă, pe durată determinată de 6 luni.
Ionel Dancă a mai spus că în domeniul transporturilor sunt prevăzute reglementări care permit autorităților impunerea unor măsuri restrictive în ceea ce privește derularea transportului aerian, naval, rutier sau feroviar prin ordin comun al Ministrului Transporturilor și pe baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
În ceea ce privește educația, în perioada stării de alertă, începând cu data intrării în vigoare a proiectului de lege și până la eliminarea restricțiilor, unitățile de învățământ preuniversitar organizează activități din planul de învățământ în mediul online.
„Acolo unde nu este posibil acest lucru, autoritățile au obligația de a asigura resursele educaționale pentru elevii care nu au acces la tehnologie, în conformitate cu instrucțiunile ministrului Educației și Cercetării, în baza hotărârilor Comitetului Național pentru Situații de Urgență (...). Se vor institui măsuri pentru desfășurarea activităților în unitățile de învățământ în scopul finalizării anului școlar 2019 -2020 precum și pentru pregătirea anului școlar 2020-2021, în mod special în ceea ce privește activitățile pentru susținerea examenelor naționale și de certificare a competențelor profesionale, în perioada 2 iulie - 12 iulie 2020”, a spus Ionel Dancă.
În domeniul Tineretului și Sportului, potrivit proiectului privind starea de alertă, sunt reglementate activitățile constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României, precum și accesul la bazele sportive.
În domeniul Culturii, prin ordin al ministrului Culturii și al ministrului Sănătății, pe baza hotărârilor Comitetului Național pentru Situații de Urgență, sunt instituite măsurile necesare la nivelul instituțiilor muzeale, al bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și al altor instituții de spectacole și sau concerte.
În ceea ce privește culte religioase, potrivit proiectului de lege activitatea acestora se exercită liber cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu.
În baza proiect de lege care vizează starea de alertă s-a schimbat regimul contravențiilor, astfel încât regimul juridic al contravențiilor este asimilat și pus în acord cu prevederile Ordonanței Guvernului numărul 2/ 2001, contextul în care regimul contravențiilor stabilite în baza Ordonanței 1 / 1999 a fost declarată neconstituțională.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News