Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Zi de FOC în Parlament: Se dezbate legea privind carantina și izolarea
WhatsApp
Proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea iniţiat de Guvern va intra joi în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor. 

Şedinţa este programată la ora 13,00, conform deciziei Comitetului liderilor grupurilor parlamentare.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat că proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere plenului Camerei Deputaţilor cu "modificări majore", operate în Comisia juridică.

PSD a organizat miercuri o dezbatere la Comisia juridică cu reprezentanţi ai mai multor organizaţii neguvernamentale pe tema proiectului, după ce preşedintele interimar al partidului, Marcel Ciolacu, a afirmat că propunerea Guvernului este "un alt zombi legislativ".

Guvernul a adoptat luni acest proiect, după ce Curtea Constituţională a României a declarat ca fiind neconstituţionale textele de lege privind starea de carantină şi internarea obligatorie, pe motiv că sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, au un caracter incert şi dificil de anticipat şi nu oferă garanţii privind respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.

Lege carantină / izolare - guvernul a pus proiectul în concordanță cu prevederile cerințelor CCR

 

De asemenea, potrivit CCR, instituirea carantinei în România prin OUG reprezintă o veritabilă privare de libertate şi o restrângere a drepturilor fundamentale.

Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei au creat un grup de lucru în vederea înaintării unui proiect de lege pentru "punerea în concordanţă" a prevederilor cu cerinţele CCR.

Premierul Ludovic Orban a calificat decizia CCR ca fiind de "o gravitate fără precedent", susţinând că, de la începutul epidemiei COVID-19, orice demers al Guvernului şi al autorităţilor implicate în lupta împotriva acesteia a fost "boicotat, îngreunat" şi "în multe momente sabotat literalmente de atitudinea unor lideri politici, de decizii care au fost luate împotriva voinţei Guvernului şi de atitudinea unor instituţii publice care s-au comportat ca nişte filiale declarate ale PSD".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel