Potrivit ISU Argeș, la fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD și un echipaj SAJ, iar ulterior s-a cerut sprijin și echipajului SMURD de terapie intensivă mobilă.
Cele două fetițe cu vârste de 10 și 9 ani au fost preluate de echipajele medicale în stare de conștiență și transportate la spital, deoarece saturația de oxigen era mică.
Conform pompierilor, în baia locuinței apa era încălzită cu ajutorul unui boiler pe lemne și de acolo ar fi venit fumul care a fost inhalat de cele două fete.
Cazul celor două fetițe vine la doar câteva zile după cel de la Timișoara. Un bărbat de 66 ani a fost găsit mort în casă, iar fiica lui, în vârstă de 38 ani, a ajuns în stare gravă la spital, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Ca să se încălzească, cei doi au dat drumul la aragaz, iar gazul acumulat în apartament i-a lăsat inconştienţi. Până şi câinele familiei a avut nevoie de oxigen pentru a supravieţui.
Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost găsit aseară, de pompieri. Angajaţii ISU au fost chemaţi de vecini deoarece pe scara blocului mirosea a gaz.
În apartament era frig, o situaţie cu care se confruntă toţi timişorenii. De la aragaz, apartamentul s-ar fi umplut de monoxid de carbon.
"Am înţeles că se simţea miros de gaz şi că persoanele nu răspundeau la uşă. Au sunat pompierii, au încercat să urce sus, la balcon, dar na, cam complicat, nu s-a putut”, mai spun vecinii, conform sursei citate.
Şi cealaltă fiică a bărbatului a sunat la 112, îngrijorată că tatăl şi sora ei n-au răspuns la telefon toată ziua.
„În jurul orei 21:15, polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil de pe strada Dumitru Kiriac, din Timișoara, a fost găsit decedat un bărbat, de 66 de ani, iar fiica lui, în vârstă de 38 de ani, a fost găsită în stare de inconștiență”, a precizat Aurora Voicilă - purtător de cuvânt, IPJ Timiș.
Femeia a fost transportată la spital.
„Ea a venit cu insuficienţă respiratorie, cu intoxicaţie cu monoxid de carbon”, a spus Dan Ciapa - medic UPU, Spitalul Județean Timișoara.
Zeci de mii de locuințe din Timișoara, lăsate fără căldură în prag de iarnă
Până și câinele familiei a fost intoxicat. A avut nevoie de oxigen pentru a-şi reveni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News