Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Klaus Iohannis, mesaj pentru maghiarii din România: "Sărbătoarea de azi să vă dea încredere și noi energii"
WhatsApp
Președintele României, Klaus Iohannis, a adresat miercuri, 15 martie 2023, un mesaj cetățenilor români de etnie maghiară cu ocazia zilei maghiarilor de pretutindeni. 
Dan-Horia Maxim, numit de Iohannis ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în China

"Cu prilejul zilei în care maghiarii de pretutindeni îşi sărbătoresc apartenenţa la un spaţiu comun de identitate, cultură şi istorie, transmit cetăţenilor români de etnie maghiară cele mai calde urări de sănătate şi prosperitate.

Această zi festivă îmi oferă ocazia de a sublinia încă o dată participarea semnificativă a maghiarilor din România la proiectele noastre comune, precum și contribuția lor importantă, alături de celelalte minorități naționale, la dezvoltarea societăţii româneşti și la consolidarea parcursului nostru european. Ca în fiecare an, 15 martie este un bun prilej pentru a face cunoscute valorile şi tradiţiile care au îmbogăţit cultura europeană.

Secole de convieţuire ne-au făcut să înţelegem beneficiile coexistenţei şi ale dialogului intercultural. Cele trei decenii scurse de la Revoluţia din Decembrie 1989 demonstrează cum prin dialog, cunoaştere şi respect reciproc, cetăţenii români, indiferent de limba lor maternă, pot să construiască împreună o țară prosperă și demnă.

Fie ca sărbătoarea de astăzi să vă dea încredere şi noi energii, să vă aducă lumină în suflete, bucurie şi speranţă în comunitate!" a transmis Klaus Iohannis

 

15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Mesajul premierului Nicolae Ciucă

La rândul său și premierul Ciucă le-a transmis un mesaj maghiarilor. 

"Maghiarii din România aduc plusvaloare societăţii noastre prin participare activă, printr-o colaborare cu majoritatea bazată pe respectul şi preţuirea reciprocă, prin bogăţia culturii şi a patrimoniului, dar şi prin ataşamentul faţă de valorile şi principiile libertăţii şi democraţiei care definesc societatea europeană, a transmis prim-ministrul Nicolae Ciucă, miercuri, într-un mesaj cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.

"Ziua Maghiarilor de Pretutindeni îmi oferă ocazia de a adresa felicitările mele maghiarilor din România şi de a sublinia importanţa contribuţiei acestora la dezvoltarea şi modernizarea statului român. În decursul ultimelor trei decenii, România a realizat progrese semnificative în edificarea unei societăţi democratice şi incluzive, iar aportul minorităţii maghiare s-a reflectat pozitiv în cadrul acestui proces. Prin participare activă, printr-o colaborare cu majoritatea bazată pe respectul şi preţuirea reciprocă, prin bogăţia culturii şi a patrimoniului, dar şi prin ataşamentul faţă de valorile şi principiile libertăţii şi democraţiei care definesc societatea europeană, maghiarii din România aduc plusvaloare societăţii noastre", a afirmat Nicolae Ciucă.

Şeful Executivului a subliniat că promovarea şi afirmarea culturii, istoriei, identităţii etnice, lingvistice şi religioase ale minorităţilor naţionale constituie caracteristici ale unei societăţi mature, democratice şi europene, iar România de astăzi are nevoie de energiile creatoare, de ideile şi inspiraţia fiecărui cetăţean, indiferent de etnie, de limbă, de religie.

"În această zi specială, transmit cetăţenilor români de etnie maghiară sincerele mele urări de sănătate, prosperitate şi împliniri! La mulţi ani!", a spus premierul Ciucă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel