Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Jaf de 1 milion de euro la Paris: „Student“ al grupării interlope Academia Infractorilor Români, prins după mai mult de 7 ani
WhatsApp
Un „student“ al Academiei Infractorilor Români, care a participat la un jaf de 1,1 milioane de euro, la Paris, a fost prins în România după mai bine de 7 ani de la comiterea faptelor. Bărbatul este în arest și riscă să fie trimis în Franța pentru a-și ispăși pedeapsa.

Dintre membrii Academiei Infractorilor Români, o grupare de tâlhari înfiinţată de un celebru interlop din Piatra Neamţ, Marian Botez, zis „Ţâţă“, destui de mulţi, cei prinşi în ţară după arestările din aprilie 2014, au fost condamnaţi definitiv, dar în cazul altora, încă mai sunt proceduri judiciare de îndeplinit. 

Este vorba despre „studenţi“, care încă nu au fost identificaţi după jafurile comise prin Europa şi pentru care instanţe din ţări străine au emis mandate de arestare internaţionale. Aşa se face că „păcatele“ trecutului îi ajung din urmă pe unii, ultimul „căzut“ fiind Ioan Vadana, din Săvineşti, judeţul Neamţ, care a fost prins după 7 ani de la o mega-spargere.   

Membrii Academiei Infractorilor Români se fac vinovați de o lovitură la un magazin de lux din Paris, de unde iau plecat cu o pradă estimată la peste 1,1 milioane de euro. Pe 8 decembrie 2020, cel căutat de autorităţile din Franţa a fost depistat de poliţiştii din Neamţ, individul fiind urmărit, la nivel internaţional, pentru furt şi tâlhărie calificată.   

Prejudiciul total a fost estimat la 1.100.000 de euro

 

„În cursul lunii octombrie 2013, cel în cauză, împreună cu alte persoane, având asupra lor arme, topoare şi ciocane, ar fi pătruns într-un magazin din Paris, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, bijuterii şi ceasuri de lux. Prejudiciul total a fost estimat la 1.100.000 de euro“, se arată într-un comunicat al IPJ Neamţ, ciează Adevărul.ro

El a fost unul dintre membrii bandei care, în în toiul zilei, a pus la cale un jaf armat la magazinul de ceasuri de lux Vacheron Constantin, pe Rue de la Paix, în apropiere de celebra Place Vendôme şi Ministerul Justiţiei.    

Vădana a fost audiat de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reţinerea acestuia. Urmează ca în Franţa să se finalizeze urmărirea penală, iar dacă nemţeanul va fi găsit vinovat şi condamnat o să fie trimis în ţară pentru ispăşirea pedepsei.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel