Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ivermectina, cel mai popular medicament online contra covid, INTERZISĂ în Franța. Se ceruse autorizare
WhatsApp
Agenţia Medicamentului din Franţa (ANSM) a respins o cerere de autorizare temporară pentru utilizarea Ivermectinei, un medicament antiparazitar, pentru tratarea sau prevenirea COVID-19, relatează AFP.
Ivermectina interzis in UE

Agenţia sanitară, care şi-a publicat joi decizia, a fost sesizată în legătură cu această chestiune de Jean-Charles Teissedre, reprezentantul unei asociaţii şi a unor profesionişti din domeniul sănătăţii.

"Pe baza datelor disponibile până în prezent, nu putem răspunde favorabil" la această cerere de autorizare temporară", notează ANSM.

Analiza datelor publicate, "ca urmare a limitărilor lor metodologice, nu face posibilă susţinerea unui beneficiu clinic al Ivermectinei, indiferent de contextul său de utilizare, în tratamentul curativ sau în prevenirea bolii COVID-19".

Cu toate acestea, ANSM subliniază "necesitatea efectuării unor ample studii clinice", riguroase din punct de vedere ştiinţific, "în vederea concluzionării posibilei sale utilizări în contextul bolii COVID-19".

Ivermectina, foarte populară printre nespecialiștii de pe internet



Ivermectina, un medicament antiparazitar frecvent folosit, face obiectul unei intense campanii de promovare pe reţelele de socializare.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) şi OMS au recomandat pe 22 martie şi, respectiv, 31 martie "a nu se utiliza" Ivermectina în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, cu excepţia studiilor clinice. Un aviz a fost emis în acest sens în Franţa, pe 27 februarie, de Înaltul Consiliu de Sănătate Publică (HCSP).

Cu toate acestea, EMA a menţionat în comunicatul său că Cehia şi Slovacia au permis utilizarea temporară a Ivermectinei pentru COVID-19 în cadrul legislaţiei lor naţionale.

ANSM a precizat că îşi va putea revizui poziţia de îndată ce rezultatele studiilor clinice şi-ar modifica constatările stabilite până în prezent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel