Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italian arestat în Vaslui, fiind acuzat că a agresat sexual trei copile
WhatsApp
Un cetățean italian a fost arestat în Vaslui, fiind acuzat că ar fi agresat sexual trei copile.

Potrivit procurorilor faptele s-ar fi petrecut în ultimele luni și au fost descoperite după ce una dintre victime a povestit cu ultimele puteri, trauma îngrozitoare prin care trecuse.

Suspectul are 58 de ani. El ar fi încercat să scape de consecințe și a plecat temporar în Italia. La întoarcere, în România, polițiștii l-au reținut, potrivit Știrile ProTV.

Suspectul este stabilit în Bârlad, unde este căsătorit cu o româncă. Cuplul are o fetiță. Bărbatul a fost reținut și apoi arestat, după ce tocmai se întorsese din Italia, unde stătuse trei luni. Plecase în țara sa, după ce aflase că mama uneia dintre victimele sale a făcut plângere la Poliție.

Fiica de 11 ani i-a povestit femeii că italianul ar fi atins-o în zonele intime. Bărbatul o cunoscuse pe copilă pentru că aceasta este prietenă cu fiica lui. Cât timp a fost plecat, anchetatorii au aflat că el ar fi comis și alte agresiuni sexuale similare, împotriva altor două fete din oraș.

După ce Judecătoria Bârlad a decis arestarea sa preventivă, suspectul a făcut apel la Tribunalul Vaslui și așteaptă decizia magistraților.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel