Românul a reuşit să spargă uşa barului și să se strecoare printre gratii. A intrat în bar sperând că va găsi zeci de euro din casa de marcat. Un echipaj de poliţie aflat în zonă a remarcat comportamentul ciudat al românului astfel că oamenii legii au pornit în urmărirea acestuia, relatează Torino News 24.it.
Românul şi-a dat seama că este urmărit şi a încercat să se ascundă, iar ulterior să fugă cu ajutorul unui taxi. Taxiul a fost prins din urmă de poliţişti, iar românul a fost luat la întrebări. Poliţiştii au descoperit că românul încă avea mâinile pline cu unsoare, cel mai probabil de la momentul în care a reuşit să forţeze uşa barului.
Românul din Italia ar fi furat 20 de euro din casa de marcat, patru hârtii de câte cinci euro, pe care le-ar fi folosit, ulterior, pentru a plăti în avans cursa cu taxiul. Hoțul a fost identificat şi cu ajutorul camerelor de supraveghere. Ancheta a scos la iveală că, cu puţin timp înainte de a sparge barul respectiv, românul mai încercase să spargă un alt local din zonă. A fost văzut de un martor care a alertat şi el forţele de ordine, astfel că românul a abandonat planul iniţial.
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere de la prima tentativă au arătat că, într-adevăr, era vorba tot despre român, suspectul având aceleaşi semnalmente şi fiind îmbrăcat la fel. În aceste condiţii, românul din Italia a fost pus sub acuzare pentru comiterea infracţiunilor de jaf şi tentativă de jaf.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News