Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Panică în Italia care se apropie din nou de 1000 de morți pe zi. Nu au mai fost atâtea din martie
WhatsApp
Panică în Italia. Numărul de decese a ajuns în ultimele 24 de ore la un număr înfiorător: 731. 

Un număr asemănător de decese din cauza coronavirusului a fost întregistrat pe data de 29 martie, atunci când au fost 756, la două zile distanță după recordul absolut de 969. 

Bilanțul de astăzi din Italia arată 32 191 de noi infectări dintr-un număr de 208 458 de teste făcute. Ca o comparație, în România au fost făcut doar 30 000 și au fost depistați puțin peste 8000 de pozitivi. 

 "Curba de contagiune este încă în creștere, dar este o creștere liniară - explică Fabrizio Pregliasco, medic în cadrul Universității din Milano și director medical al spitalului Galeazzi din Milano pe Sky Tg24.

"Aș spune că trebuie să ne așteptăm la o creștere și, sperăm, să atingem vârful într-o săptămână," a mai spus acesta. 

Totodată, medicul spune că decedații de astăzi sunt cei care au fost infectați în urmă cu 15-20 de zile. 

"Cele mai tragice date se referă la creșterea numărului de decese . În general, aceștia sunt oameni care s-au infectat cu 15-20 de zile mai devreme - comentează Pregliasco - când curba urca rapid. Pentru a vedea un număr mai mic de victime trebuie să aștepți mai mult," a mai spus acesta.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel