Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Românul împușcat mortal de carabinieri, înmormântat: Noi detalii în cazul morții lui Eugen
WhatsApp
Eugen Bejan, un român în vârstă de 54 de ani, a fost împușcat mortal de carabinieri în una februarie, într-o localitate din regiunea Piemont. Noi detalii cu privire la seara morții sale ies la iveală.

Între timp, ancheta în cazul morții lui Eugen Bejan s-a încheiat, Parchetul a acordat autorizația pentru înmormântare, care a avut loc ieri dimineață la biserica Adormirea Maicii Domnului din Cossato. Cadavrul a fost apoi îngropat în cimitirul Quaregna-Cettero.

Eugen ar fi împlinit 54 de ani în câteva zile. când a murit după ce a fost împușcat de carabinieri, în seara de 19 februarie, după ce a sunat la 118, anunțându-și intenția de a se sinucide. Medicii care au intervenit au cerut sprijinul carabinierilor.

Citește și: Italia. El este românul împușcat mortal de carabinieri: Eugen locuia singur și era cunoscut în localitate

Odată ajunși la fața locului, oamenii legii l-au găsit pe Eugen în avansată stare de ebrietate și amenințând că își va lua viața cu un cuțit cu lama de 16 centimetri. De la amenințările de sinucidere, Eugen a trecut la amenințări violente către personalul intervenient. Militarii ar fi încercat să-l oprească inițial cu spray de piper, dar asta l-ar fi iritat și mai tare pe român.

Apoi unul dintre ei și-a scos arma. Potrivit declarațiilor martorilor (celălalt carabinier al patrulei și cei patru lucrători din sănătate ai „118”), românul supărat și beat (așa cum confirmă și autopsia) îl lovise deja pe unul dintre ofițerii de poliție cu un băț, în spate, apoi a încercat să-i smulgă arma din mâini. Pe de altă parte, se pare că încă mai ținea în mână și cuțitul cu care amenința că se va omorî, potrivit Prima Biella.

Italia. Românul împușcat mortal de carabinieri, înmormântat

 

Reconstituirea cerută de procuror a arătat că împușcătura s-a făcut de la mică distanță, confirmând relatărilor martorilor că ar fi avut loc o lupta corp la corp între victimă și carabiner. Polițistul spune că s-a văzut nevoit să facă uz de armă, temându-se pentru viața sa și pentru că Eugen nu asculta ceea ce i se spunea. Împușcătura l-a lovit în piept pe Eugen, iar glonțul a trecut prin ficat de jos în sus.. Românul a murit la scurt timp în spitalul din Biella.

Eugen Bejan locuia singur în locuința din incinta proprietății castelului, care a fost confiscată de magistrat. Nu se știe dacă a avut o familie, însă cetățenii localității îl cunosc. În trecut el mai fusese  protagonistul unor episoade similare, relatează presa italiană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel