Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. ROMÂNCĂ, DECORATĂ de președinte. A avut curajul să înfrunte Mafia (VIDEO)
WhatsApp
Roxana Roman, proprietara Roxy Bar din Romanina, care în luna aprilie 2018 a avut curajul să-i înfrunte pe membrii clanului Casamonica, a fost decorată de președintele italian cu cea mai înaltă distincție acordată unui civil, informează stirileprotv.ro.

În cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Quirinale în onoarea eroilor civili, marți, Roxana a primit ordinul „Meritul Republicii Italiene” din parea președintelui Sergio Mattarella.

„Sunt încă foarte entuziasmată, a fost cu adevărat o onoare”, a declarat Roxana, în vârstă de 34 de ani. „Ceea ce am făcut, pentru mine este normal. Sper să devină și pentru alții”, a mai spus ea, adăugând că nu se consideră un erou.

Citește și ACCIDENT MORTAL în Italia. O ROMÂNCĂ a DECEDAT pe loc

Roxana este proprietara unui bar de la periferia Romei. Anul trecut, a dat dovadă de un curaj ieșit din comun când i-a înfruntat de membrii unui clan mafiot celebru - Casarmonica. Datorită ei, justiția italiană i-a condamnat la pedepse cuprinse între 3 și 5 ani de închisoare pe trei dintre membrii clanului, relatează tpi.it.

Pe 1 aprilie, doi membri ai clanului Casamonica au devastat barul deținut de Roxana și soțul ei, Marian, nemulțumiți fiind de faptul că nu au fost serviți înaintea celorlalți clienți. Mai mult, cei doi soți au fost amenințați cu moartea dacă nu se întorc în România.

Citește și Italia. Trei BADANTE ROMÂNCE au „lăsat" o bătrână fără 300.000 euro în cont

Roxana nu s-a lăsat intimidată și s-a dus la poliție, unde a depus mai multe plângeri. Femeia a spus atunci că nu poate renunța la tot fără luptă.

„Plângerea a fost un gest normal. În cartier, clanul Casamonica menține puterea prin frică. Sunt atât de mulți oameni buni care vor o schimbare, dar e nevoie de o nouă mentalitate, iar asta începe cu fiecare dintre noi”, a declarat Roxana.

MAE a postat, cu această ocazie, un mesaj pe pagina de Facebook: „RO: #8martie se apropie, ocazie perfectă pentru a celebra femeile model din jurul nostru.

Faceți cunoștință cu Roxana Roman, o româncă stabilită în Italia, care a fost decorată ieri, 5 martie, de către președintele Italian Sergio Mattarella pentru curajul și aportul ei pentru o societate mai bună.
#MultumimRoxana! #MultumimItalia!”

De asemenea, și Ambasada României în Italia a postat un mesaj cu privire la acest eveniment: „A avut loc ieri, 5 martie 2019, ceremonia de decorare de către președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, a 33 de cetățeni, apreciați pentru eroismul și angajamentul lor față de societate.

Printre acestea se află și Roxana Roman, decorată în grad de Cavaler, pentru contribuția sa la afirmarea valorii legalității.

Roxana Roman, proprietara "Roxy Bar" din Roma, a avut curajul să denunțe în 2018 membrii clanului Casamonica pentru agresiune”.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel