Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Român mort în chinuri groaznice: Carbonizat în locuință
WhatsApp
Un bărbat de naționalitate româ nă și-a pierdut viața în Caulonia, după un incendiu izbucnit într-o casă. La sosirea pompierilor, pentru român nu a mai fost nimic de făcut, fiind găsit carbonizat. Casa a fost distrusă în totalitate  de incendiu.

Un român, mort carbonizat, este bilanțul unui incendiu care aproape a distrus o casă cu două etaje situată în cartierul Focà Caulonia în provincia Reggio Calabria.

Un bărbat de naționalitate română și-a pierdut viața în incendiul izbucnit în dormitorul său și ale cărui cauze sunt încă cercetate de pompieri.

Alertați în această noapte, în jurul orei 1:20, pompierii, care au ajuns în scurt timp la fața locului, au reușit să stăpânească flăcările într-un timp foarte scurt și să împiedice ca acestea să cuprindă câteva butelii de GPL din interiorul clădirii.

Din nefericire pentru bărbat nu mai era nimic de făcut. Din cauza căldurii din mediul înconjurător constatată de pompieri, se presupune că flăcările începuseră deja cu câteva ore înainte.

Clădirea, care a devenit nelocuibilă din cauza daunelor structurale importante și locuită doar de bărbat, a fost securizată de carabinierii din Roccella Jonica, însărcinați cu ancheta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel