Banda de copii a acționat în Vigna Clara, pe un trotuar din Piazza dei Giochi Delfici.
Au intervenit polițiștii care, cercetând zona, au reușit să îi ia pe cei trei minori care s-au conformat și s-au speriat în fața polițiștilor. Comportamentul opus celui a avut-o cu un cetățean român în vârstă de 26 de ani, persoana atacată de cei trei tineri de 15 ani.
„Nu am vrut să-l rănim”, au declarat cei trei copii la secția de poliție. Minorii l-au lovit violent cu pumnii și picioarele. Românul s-a ales cu pometele fracturat și cu o rană urâtă la ochi. Medicii l-au transportat la spitalul Fatebenefratelli. Românul a a fost primit la camere de urgențe sub cod galben. Medicii estimează că va avea nevoie de 30 de zile de îngrijiri medicale.
Cei trei copii au atacat victima sărind pe ea și aruncând-o la pământ. Portofelul, telefonul mobil, ceasul și lanțul pe care îl purta la gât i-au fost furate.
Doi din cei trei copii au deja cazier. Aceste antecedente au cântărit decisiv la arestarea lor. Cei trei au fost arestați preventiv pentru infracțiunea de jaf. Părinții au ajuns și ei la secția de poliție. Părinții nu au mai putut face nimic pentru a atenua situația adolescenților care au ajuns în cătușe și apoi au fost transportați la centrul pentru minori din via Virginia Agnelli.
Copiii infractori au părăsit birourile poliției în lacrimi de parcă nu și-ar fi dat seama ce au provocat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News