Ieri după amiază, o patrulă de poliție care efectua supravegherea în zona de competență, în zona suburbană a orașului, a observat un tânăr pe bicicletă care la vederea echipajului de poliție a încercat să dispară.
După o scurtă urmărire, individul a fost oprit și s-a procedat la verificarea acestuia. În urma verificării documentelor, s-a constatat că persoana în cauză, un cetățean român în vârstă de 28 de ani. Acesta nu a reușit să ofere explicații convingătoare pentru prezența sa în zonă.
Polițiștii au procedat la un control corporal. Astfel în unul dintre buzunare cetățeanul străin deținea aproape 30 de grame de cocaină deja împărțită în mai multe doze acoperite cu celofan și 150 de euro în numerar.
Prin urmare, tânărul a fost arestat pentru deținere în scopul traficului de droguri și pus la dispoziția Autorității Judiciare în vederea continuării anchetei și prezentarea lui în fața judecătorului de la Tribunalul din Spoleto.
La finalul audierii, tânărul de 28 de ani a fost amendat cu 3.000 de euro și riscă o condamnare de doi ani de închisoare.
Pe 3 septembrie polițiștii din echipa mobilă din Verona, ajutați de colegii din echipa mobilă din Mantua, au desfășurat o operațiune împotriva traficului internațional de droguri.
Acțiunea a avut loc în provinciile Verona și Mantua unde, pe teritoriul Voltei Mantovana, a fost descoperit un depozit de droguri într-un apartament.
În urma percheziției efectuată la imobilul în cauză a fost depistat un bărbat, C.M.C., în vârstă de 43 de ani, de origine română, cu reședința în Spania care a ajuns în Italia de la Barcelona în urmă cu câteva zile. Acesta era singurul ocupant al apartamentului în cauză.
În aparatment au fost găsite 11 kilograme de marijuana, împărțite în tot atâtea ambalaje de celofan de aproximativ 1 kg fiecare gata de vânzare cu ridicata pentru clienții din zonă. Au fost confiscate și 3 ambalaje goale similare, ascunse în tamburul mașinii de spălat, în mod evident folosite anterior pentru traficul de marijuana.
Polițiștii au identificat și colaboratorii acestuia N.C.M. (41 de ani) și C.R.S. (45 de ani), ambii cetățeni români cu domiciliul în Spania. Din rezultatele anchetei, aceștia erau implicați în diverse acțiuni în activitatea ilegală. Aceștia sunt cercetați în stare de libertate pentru complicitate la deținere de droguri în scopul traficului.
Ancheta este continuată în vederea identificării, depistării și reținerii tuturor membrilor acestei rețele de trafic internațional de droguri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News