Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Proteste violente împotriva certificatului verde. Liderii politici organizatori au fost arestați
WhatsApp
Poliţia italiană a anunțat duminică arestarea a 12 persoane, inclusiv lideri ai partidului de extremă dreaptă Forza Nuova, după violenţele de la Roma. Sămbătă au avut loc proteste în Capitală faţă de „certificatul verde” COVID-19 care va fi obligatoriu pentru toţi angajaţii.

Mii de oameni au ieşit sâmbătă pe străzile capitalei italiene pentru a se opune vaccinării şi introducerii certificatului verde. Protestele au devenit violente după ce o parte din manifestanţi au forţat cordoanele de poliţie din faţa biroului primului-ministru Mario Draghi. Un alt grup a a pătruns în sediul principalului sindicat CGIL din Italia.

„A fost un atac al unei grupări fasciste şi este inacceptabil”, a declarat duminică şeful CGIL, Maurizio Landini.

Peste noapte, zeci de protestatari au încercat, de asemenea, să pătrundă în unitatea de primiri urgenţe de la spitalul Policlinico Umberto I din Roma, forţând medicii să se baricadeze în interior.

Poliţia a anunțat într-un comunicat că 38 de ofiţeri au fost răniţi în timpul ciocnirilor cu protestatarii de la Roma.

Angajații care nu se vaccinează vor fi suspendați de la locul de muncă

 

Certificatul verde COVID atestă că deţinătorul a fost vaccinat, a fost testat negativ sau a trecut prin boală. Peste 80% din totalul italienilor cu vârsta peste 12 ani au fost complet vaccinaţi.

Orice angajat care nu prezintă un certificat verde COVID-19, va fi va fi suspendat fără plată, din 15 octombrie, dar nu poate fi concediat.

Emanuele Fiano, parlamentar al Partidului Democrat de centru-stânga, a declarat că partidul său va prezenta luni o moţiune parlamentară pentru scoaterea în afara legii a grupurilor precum Forza Nuova care susţin ideologii neofasciste, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel