Noile măsuri prevăd restricţii severe în ceea ce privește activitatea barurilor, restaurantelor și cafenelelor, care vor trebui să se închidă la ora 18. De asemenea, au fost închise sălile de sport și piscinele pe întreg teritoriul național. La fel şi centre wellness, casele de pariuri, cinematografele și teatrele. Protestul este paşnic, însă desfășurarea forțelor este masivă, cu cordoanele poliției care păzesc cele două părți ale pieței, cea orientată prin Cesario Console și cea din fața Prefecturii.
Reamintim că la protestele organizate vineri noaptea au existat ciocniri violente între manifestanți și poliție, scrie fanpage.it.
Proteste au avut loc şi duminică 25 octombrie, după anunțarea noului Decret al guvernului și a noii ordonanțe nr. 86, semnată de Vincenzo De Luca în Campania. Sute de oameni s-au adunat în Vomero, un cartier deluros din Napoli, și au mărșăluit într-o procesiune pașnică, demonstrându-și nemulţumirile față de noile măsuri adoptate.
În ultimele 24 de ore, în Italia au fost înregistrate 17.012 infecții la 124.686 tampoane. Astfel, numărul infectărilor a ajuns în Italia, de la începutul pandemiei, la 542.789 de cazuri. În ultimele 124 de ore, au fost înregistrate 141 de morți (37.479 în total). Lombardia, cu peste 3 mii de infectați, rămâne cea mai afectată regiune. Creștere puternică a cazurilor COVID în Toscana cu peste 2 mii de cazuri, în 24 de ore.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News