Agenții poliției locale din San Biagio di Callalta, Monastier și Zenson di Piave au efectuat mai multe controale în zona, pentru a verifica respectarea măsurilor impuse pentru limitarea răspândirii COVID. În urma controalelor, au fost arestați 5 migranți fără acte de identitate și un cetățean moldovean, care călătorea cu o carte de identitate falsă.
Fiind oprit în timpul unui blocaj rutier, cetățeanul moldovean a declarat că se deplasează la locul de muncă, arătând și documentele de angajare. Cu toate acestea, la o inspecție mai atentă a documentelor prezentate, poliția locală a constatat că actul de identitate este fals. Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, a fost arestat, în temeiul articolului 479 bis din codul penal, deoarece deținea un act de identitate fals. Acesta a fost dus la sediul poliției locale din San Biagio di Callalta, iar a doua zi arestul său a fost validat. Agenții l-au însoțit la sediul poliției din Treviso, pentru procedura de deportare. Trebuie remarcat faptul că, în baza documentului de identitate românesc, moldoveanul fusese angajat legal la o companie din Treviso, scrie trevisotoday.it.
Celălalt control a avut loc la Monastier. Cinci tineri, care au fost depistați fără acte de identitate, au declarat ofițerilor că sunt cetățeni afgani, povestind că au ajuns pe jos după o lungă călătorie din Europa de Est. Însoțiți la sediul comandamentului din San Biagio di Callalta, în acord cu Prefectura, cei cinci tineri au fost duși la o unitate din Treviso, în calitate de solicitanți de azil.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News