Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia Coronavirus. Testare în MASĂ pentru depistarea anticorpilor
WhatsApp
Italia urmează să înceapă luni testarea de tip anticorpi a 150.000 de persoane, pentru a se stabili câte au fost infectate cu noul tip de coronavirus şi dacă acest număr corespunde cu cifre oficiale, informează dpa.
Foto ILUSTRATIV

Testarea, condusă de Ministerul Sănătăţii şi oficiile de statistică împreună cu Crucea Roşie, urmează să fie desfăşurată în 2.000 de amplasamente. Aceasta urmăreşte identificarea celor care ar putea fi infectaţi cu virusul dar fără a prezenta niciun simptom sau doar unele minore.

Studiul a fost anunţat în aprilie, iar participarea este voluntară. Cei selectaţi ca reprezentativi vor fi contactaţi telefonic şi solicitaţi să participe. Datele lor vor fi anonimizate.

Italia este printre ţările cele mai afectate de pandemie, cu 230.000 de persoane infectate de la detectarea primelor cazuri în Lombardia în februarie.

Oficial, 33.000 de oameni au murit din cauza virusului, dar experţii cred că numărul este mai mare, iar dovezile sugerează că virusul a ajuns în ţară cu câteva săptămâni înainte de a fi detectat.

Filippo Ansaldi, expert în sănătate din regiunea Liguria, a declarat la o televiziune locală, că studiile au indicat că primele cazuri ar fi apărut în Genova încă din 8 decembrie.

Autorităţile spaniole au anunţat testarea de tip anticorpi a 90.000 de persoane în aprilie. În Germania, planurile de testare a 30.000 de persoane au fost amânate până în septembrie.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel