Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
ÎPS Teodosie va fi pedepsit pentru răzvrătire, indisciplină și presiune publică: Anunț de ultimă oră făcut de Patriarhia Română
WhatsApp
Prin intermediul Cancelariei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhia a anunțat că Înalt Prea Sfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va suporta consecințele pentru acuzații de ”răzvrătire, indisciplină și presiune publică”, după ce ar fi ignorat deciziile anterioare ale Sfântului Sinod și ierarhiei bisericești, insistând public pentru înființarea Mitropoliei Tomisului.

Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anunțat, vineri, prin intermediul unui comunicat, că ÎPS Teodosie va fi pedepsit pentru „răzvrătire, indisciplină și presiune publică“, după ce a insistat cu propunerea de a ridica Arhiepiscopia Tomisului la rang de Mitropolie.

„1. Problema ridicării Arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie

2. Solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului de a deveni Mitropolie a fost discutată şi respinsă în şedinţa din 4-5 martie 2003 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prezidat de Patriarhul Teoctist.

În ultimii doi ani, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie a solicitat de mai multe ori Cancelariei Sfântului Sinod ca ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie să fie înscrisă din nou pe ordinea de zi a Sfântului Sinod, aducând în acest sens mai multe argumente de ordin istoric, cultural şi sociologic.

De fiecare dată, Cancelaria Sfântului Sinod a răspuns că, potrivit Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, o mitropolie este constituită din două, trei sau mai multe eparhii, iar ierarhii acestora formează împreună un sinod mitropolitan. Întrucât nicio eparhie vecină cu Arhiepiscopia Tomisului nu dorește să intre în componența unei viitoare Mitropolii a Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie insistă cu înverșunare ca doar eparhia pe care o păstorește să devină mitropolie, după modelul unor mitropolii din Bulgaria, încălcând astfel ordinea statutară a Bisericii Ortodoxe Române, care, în prezent, nu prevede existența unor mitropolii onorifice, fără sinod mitropolitan.

3. De aceea, încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică vor fi înscrise pe ordinea de zi a viitoarei ședințe a Sfântului Sinod“, se arată în comunicatul Patriarhiei Române, semnat de Cancelaria Sfântului Sinod.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel