Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ipoteză șoc în cazul fetiței ucise și incendiate la Arad. Părinții micuței, suspectați de „omor cu profanare de cadavre, în condițiile violenței în familie“
WhatsApp
Procurorii au dat publicității portretul-robot al fetiței găsite moarte lângă un cimitir din Arad. Conform primelor informații din anchetă, micuța rămasă încă neidentificată a fost ucisă prin lovirea cu un obiect contondent, ulterior cadavrul fiind dezmembrat și incendiat. De asemnea, una dintre ipotezele oamenilor legii este aceea a violenței în familie, familia micuței fiind suspectată de omor.

„În urma efectuării autopsiei medico-legale la care au participat şi organele de cercetare penală delegate în cauză s-a stabilit de către medicul legist că victima este de sex feminin, cu vârsta cuprinsă între 5-6 ani, că moartea a fost violentă şi s-a datorat posibil unui traumatism cranio-cerebral acut cu prezenţa unui hematom subdural, data morţii datează cu 24 – 48 ore anterior găsirii cadavrului.

Organele de cercetare penală din cadrul IPJ Arad efectuează investigaţii pentru identificarea şi vizionarea imaginilor stocate de camerele de supraveghere atât private cât şi publice din vecinătatea zonei în care a fost găsit cadavrul victimei. De asemenea, organele de poliţie delegate verifică, cu sprijinul DGASPC, minorii instituţionalizaţi cât şi dispariţiile de minori înregistrate la nivel naţional. Atât cu ocazia cercetării la faţa locului cât şi după reluarea acestora, existând suspiciuni că s-a folosit un accelerator pentru producerea incendiului, s-a dispus lărgirea zonei de căutare a unor eventuale recipiente a căror conţinut a fost folosit pentru incendiere. Urmărirea penală continuă”, au comunicat autoritățile.

Vezi mai multe: Fetiță ucisă, tranșată și incendiată lângă cimitir, la Arad. Nimeni nu o caută: Anchetatorii au reconstituit chipul copilei

„De asemenea s-a reuşit în urma toaletării cadavrului, obţinerea unei fotografii în care sunt vizibile toate semnalmentele victimei, atât din faţă cât şi din profil. În baza art. 196 al. 2 C.p.p. procurorul de caz a autorizat publicarea de către mass-media a fotografiilor victimei în vederea identificării acesteia. Victima omorului găsită în 30.10.2021 în Arad, cartierul Bujac, pe o stradă lăturalnică, lângă cimitir, avea aproximativ 5-6 ani şi 1,10-1,20 m înălţime, ochi căprui, păr şaten aproximativ 25 cm, decesul survenind în urmă cu 1-2 zile înainte de data găsirii cadavrului. Persoanele care recunosc fetița după fotografiile puse la dispoziție de procurorul de caz sunt rugate să apeleze numărul de urgență 112 și să dea detalii. Este nevoie de orice informație care poate ajuta la identificarea victimei”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.


Ipoteză șoc în cazul fetiței ucise și incendiate la Arad. Părinții micuței, suspectați de omor

 

Totodată, anchetatorii merg pe două piste. O crimă accidentală comisă, posibil, de alți copii, în joacă, sau o crimă cauzată pe fndul violenței în familie Anchetatorii consideră suspect faptul că familia micuței nu a notificat dispariția.

„Prin ordonanța din data de 1 noiembrie, am extins cercetările și sub aspectul infracțiunii de violență în familie. Am considerat că așteptând 48 de ore de la data în care se știa că avem imaginea reală cu caracteristicile fetei atât din față, cât și din profil, ca cineva să reclame că a dispărut o fetiță de 7 ani. Mi s-a părut nefiresc ca nimeni să nu reclame dispariția acesteia, așa că am considerat că poate fi extinsă urmărirea penală in rem pentru violență în familie, omor cu profanare de cadavre, în condițiile violenței în familie. Am lucrat împreună cu medicul legist pe care l-am inclus în echipa de cercetare și am stabilit că hematomul subdural acut, consecutiv traumatismului cranio-cerebral putea fi produs prin lovire cu sau de un corp dur. Cel mai probabil lovire repetată ori de perete ori de podea”, a declarat Pavel Palcu, procuror criminalist în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel