"Ce mi se pare însă semnificativ în plan moral e că, astăzi, adversarii politici se respectă mai puţin. Au feudalizat domenii de intervenţie, au subestimat capacitatea dialogului, au ratat profesionişti. Văd mulţi meşteri, nu maeştri ai politicului. Iar asta se traduce în vulnerabilităţile politice ale societăţii noastre. Dacă România a avut reuşite şi căderi, succese politice şi eşecuri lamentabile, ele sunt nu opera unui individ, ci a unei societăţi", a spus Ion Iliescu
Fostul președinte a mai menționat că a lăsat în urma sa "o Românie modernă, liberă şi o societate open-minded".
"Demersurile făcute pentru integrarea în UE şi NATO sunt nu doar calea cea mai bună pentru a răspunde celor care m-au privit maliţios ca pe un lider al comunismului reciclat în România postdecembristă, ele sunt cea mai bună dovadă a faptului că România de astăzi se sprijină pe aspiraţiile pe care eu le-am avut pentru ea în primii ani după Revoluţie. În decembrie 1989, nu am crezut că egalitatea şi libertatea sunt de dreapta sau de stânga, ci dincolo de ele. Aşa a fost posibilă democratizarea României. Retorica electorală a ultimilor ani le confiscă", mai spune Iliescu.
Iliescu vede un conflict între stat și mediul privat.
"Îmi displace faptul că oferta electorală pretinde acest tip de exclusivitate astăzi, pentru că ceea ce lipseşte de multe ori e dialogul dintre idei şi ideologii. Am anticipat România de acum atunci. Toate excesele opresiunii fostului regim au fost refulate în excese de libertate ale noii lumi. E necesară o perioadă de echilibru, de aşezare. Adică, România să părăsească discursul tranziţiei şi să înceapă să crească aşa cum este: ca o ţară independentă, depăşind carenţele în formarea unui capitalism românesc coerent, fără a accelera conflictele dintre stat şi mediul privat şi reuşind să stimuleze cooperarea dintre ele", a mai spus Ion Iliescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News