Președintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul prin care Mera se pensionează începând cu data de 1 iunie 2019.
Judecătorul Luciana Mera a depus în luna martie solicitarea de eliberare din funcție prin pensionare, începând cu data de 1 iunie, atunci când se îndeplinește condiția minimă pentru a putea solicita semnarea decretului pensionării.
Pensionarea judecătoarei era una dintre metodele prin care Liviu Dragnea putea scăpa de pronunțarea sentinței, întrucât dosarul ar fi trebuit rejudecat de la zero, dacă judecătoarea ieșea la pensie înainte de o sentință finală, informează Digi24.
Pe 20 mai însă, completul de 5 judecători au decis să judece ultimul termen în dosarul angajărilor fictive, iar luni, 27 mai, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Avocații fostului lider PSD au încercat să invoce mai multe argumente pentru care au cerut amânarea sentinței, însă cererile lor au fost respinse de magistrați.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News