Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ioana Albani, candidat pentru șefia DIICOT, despre cazul Caracal: „Criza a fost gestionată greșit”
WhatsApp
Critici din interiorul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate în cazul Caracal. Ioana Albani, unul dintre cei cinci candidați pentru șefia DIICOT, a vorbit azi, la interviul susținut în fața unei comisii conduse de ministrul Justiției, despre dubla crimă din Olt.

Magistratul a spus că, din punctul său de vedere, Direcția a făcut greșeli de comunicare, nu a știut să gestioneze criza mediatică generată de caz și nici nu a demonstrat respect pentru victime și familiile acestora.

„Cazul Caracal generase o criză mediatică care nu a fost bine gestionată și s-a creat percepția care nu a fost ulterior remediată că există un fel de război între procurori și familiile victimelor.

Oricât de siguri am fi pe noi, oricât de bine ar da a televizor să spunem din anchetă public anumite lucruri, trebuie să o facem cu deplin respect pentru victime și familii. Din punctul meu de vedere au fost făcute publice niște elemente care țin și de morala publică, care nu ar fi trebuit să ajungă în spațiul public”, a spus Ioana Albani, procuror, candidată la conducerea DIICOT, potrivit Digi 24.

 

[citeste si] 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel