O seară plină de spaimă și fum pentru angajații unei spălătorii de haine din apropierea capitalei. De după amiază a pornit un incendiu destul de agresiv în clădirea în care lucrau, provocând daune majore.
Mai exact, este vorba despre o hală de 2000 de metri pătraţi. Aceasta se află între Bragadiru şi comuna Cornetu, de lângă Bucureşti și arde chiar și în momentul de față. Pompierii au ajuns la fața locului cât de repede s-a ptut, însă flăcările erau deja destul de extinse.
Conform primelor informații transmise de ISU Ilfov, incendiul a pornit într-o cameră de 50 de metri pătrați cu degajări mari de fum și s-a extins treptat. Din nefericire, materialul clădirii a făcut în așa fel încât spălătoria de haine a fost cuprinsă de flăcări în scurt timp.
Localnicii au văzut imediat flăcările și au fost cei care au alertat autoritățile, apelând numărul unic de urgență 112. Nu la mult timp după, au apărut la fața locului, 9 autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autoscări și două echipaje SMURD.
Deși flăcările nu au reușit să fie încă stinse, pompierii luptându-se cu focul, există informații despre oamenii care lucrau acolo. Echipajele aflate la fața locului au declarat că nu există victime și totul este sub control.
„În hală sunt depozitate materiale ușor inflamabile. Se intervine cu 9 autospeciale de stingere cu apa și spumă, 2 autoscări, 2 mașini de descarcerare SMURD”, au transmis cei de la ISU Ilfov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News