Două victime din rândul forţelor de intervenţie au fost transportate la spital. Ambele prezentau arsuri la nivel feţei.
Conform ISU Prahova, șapte echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență au ajuns la fața locului și se luptă cu flăcările.
Este vorba despre cinci autospeciale de pompieri și două ambulanțe SMURD.
Flăcările au cuprins o suprafață de șapte mii de metri pătrați.
”În această dimineață, în jurul orei 04.00, am fost anunțați de reprezentanții ISU Prahova că a izbucnit un incendiu puternic în Orașul Mizil la SC Ana și Cornel SRL, Depozitul Mizil -Carnia. Incendiul se manifesta într-o hală cu suprafața de aproximativ 10000 mp și birouri.
Fumul degajat în atmosfera provine din arderea pereților tip sandwich și există încă pericol de explozie a unor butelii cu freon.
În cadrul intervenției au fost răniți doi pompieri iar în continuare se intervine pentru stingerea incendiului cu aproximativ 10 autospeciale de intervenție”, se arată în comunicatul ISU Prahova.
Doi pompieri au ajuns la spital după ce au suferit arsuri grave. Unul dintre aceștia este în stare gravă, fiind intubat.
Cauza incendiului este, în acest moment, necunoscută. Aceasta va fi stabilită în urma cercetărilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News