Încercând să scape în urma incendiului izbucnit în apartamentul său, într-un bloc din zona centrală a municipiului Constanţa, o femeie a ieşit în exteriorul balconului şi a căzut în gol de la etaj. Potrivit reprezentanților ISU Constanța, pompierii sosiți inițial la locul incendiului nu aveau autoscară și nici o saltea pe care victima să sară de la etajul 6.
Reacțiile românilor, revoltați de tragedie, nu au întârziat să apară. „Am citit că pompierii nu aveau în dotație saltea gonflabilă și scară. Cum este posibil că o persoană să moară în fața celor care ar fi trebuit să o salveze, pentru o saltea și o scară? Cum este posibil așa ceva în 2021, într-o țară care face parte din Uniunea Europeană? Astăzi, îmi este rușine că sunt româncă“, a scris Florentina F.
Nu există nimic în țara aia. Dar totuși există baroni, magnați, clanuri, prostituate, cerșetori, analfabeți, mafie, corupți, pensii speciale, a punctat Stela C. „Las' că merge și așa !! Nici nu mă mai miră astfel de știri și întâmplări!“, a comentat Mădălina Georgiana F. „Se vede clar din imagini că nu aveau cele necesare pentru o asemenea intervenție, stăteau cu mâinile în aer să o prindă în brațe“, a punctat Lucia N.
„Erau adormiți pompieri, se doarme mult la ăștia și se așteaptă salariile că doar sunt bugetari“, ne-a scris dan D. „În România nimic nu este normal. Normal și punctuali sunt numai bisericile și preoții, așa am ajuns! Se primesc în schimb sporuri de 2500 lei pe luna, pentru unul care lucrează în birou? Ies la pensie la 45 de ani pentru că fac muncă grea, au pensii speciale pentru că și le-au votat singuri sănătate!“, a menționat Florentina F.
„Șefii cei conduc zi de zi pe pompieri trebuie să răspundă penal sau nu știu cum se acționează la asemenea cazuri cu persoane ce se află în balcoane“, spune Cătălin A. „Chemăm salvatorii să asiste la spectacol. Cum este posibil să stai să te uiți și să nu ai nici o reacție?! Nu sunteți instruiți pentru asemenea situații?! Cine să ne mai ajute?!“, a subliniat Steliana M.
„Mai oameni buni nu se face nimic în țară de 30 de anii și va mai mirați ce vină are Iohannis. Să nu ai în dotare saltea. Este inadmisibil. Instituții varză și fără pregătire din partea personalului. Stăteau și se uitau în loc să facă un cerc din mâini. Se putea face mult mai mult și era în viață“, a comentat Sorin S.
„Doamne ferește! Săracă femeie, ce disperată și înspăimântată trebuie să fi fost. Pompierii jos și nu au putut să se miște mai repede să ridice scară să o salveze“, a transmis Rodica R.
„Da de pături ați auzit oameni buni? În loc să stea lumea cu gură căscată luau câteva paturi, le țineau mai multe persoane și măcar o salvau pe biata femeie“se întreabă Ana Maria C.
„Ei la ce au mai venit? Să stingă focuri și să vadă cum moare un om? Să le fie rușine!“, a comentat Mihaela M. „Suntem pe cont propriu pe toate segmentele. Până când nu o să ne facem dreptate singuri, nimeni nu va răspunde în față legii, și nimic nu o să se rezolve“, susține Gabriel A.
„Asta e România și noi stăm în casă și comentăm pe FB. De 30 de ani ne fură și rad de noi și noi nu ne deșteptăm. Mai bine stăm și comentăm decât să ieșim toată țară în stradă. Doar așa se pot schimbă multe în România“, susține a transmis Mihai M.
„Bine că au unii pensii speciale, diurne, secretare, mașini de serviciu, antricot de vită cu legume la 4.5 lei la cantină, avioane plătite și multe alte bonusuri. Asta este țara în care ne pierdem timpul de 30 de ani. Asta lăsăm moștenire copiilor noștri. Asta plătim pentru că votăm din ce în ce mai puțini alegători și când votăm, votăm prost. Șoșoacă este cel mai bun exemplu de ce dihănii pot aduce prin vot românii în parlament“, scrie Claudiu. „Puteai să o ajute cu o saltea specială. Nu sunt capabili de nimic, când au venit să stângă focus la mine la garaj, după o jumătate de oră, u aveau apă suficientă în cisternă. Deci sunt varză. Nu sunt capabili, nu sunt utilați corespunzător. Brațele dacă le uneau toți, ar fi fost în viață cu fracturi dar era în viață femeia. Câtă inconștiență“, spune Carmen Elena C.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News