Luni, în jurul orei 15.35, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Răducăneni - Iaşi, pe timpul unei misiuni specifice desfăşurată în zona de competenţă, au descoperit patru cetățeni străini, care se deplasau spre interiorul țării, dinspre malul râului Prut spre localitatea de frontieră Zberoaia, județul Iași.
„Imediat, poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea şi identificarea persoanelor, care au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni în vederea stabilirii identităţii şi continuării cercetărilor, deoarece nu aveau documente de identitate asupra lor”, conform Poliției de Frontieră Iași, citată de Mediafax.
În urma verificărilor oamenii legii au stabilit că aceștia sunt cetățeni din Bangladesh, respectiv trei bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 23 şi 25 de ani, beneficiari ai unei forme de protecţie în R. Moldova.
La cercetări, tinerii au declarat că au traversat râul Prut cu ajutorul unei bărci, au încercat să intre ilegal în România cu intenția de a ajunge în Italia.
Polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de intrarea în țară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat.
"Persoanele au fost preluate de autorităţile de frontieră ale statului vecin pentru continuarea cercetărilor”, potrivit polițiștilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News